Un nume cu greutate și-a anunțat demisia din PSD! Fostul ministru Nicolae Bănicioiu a anunțat vineri că își va da demisia din rândul social-democraților, adăugând că va pleca la Pro România, platformă condus de Victor Ponta. El nu a ezitat să critice conducerea PSD, spunând că nu se mai regăsește în partid.
Plecarea sa vine după ce în aceste zile au mai plecat din PSD alți patru parlamentari. Doi deputaţi s-au înscris miercuri în Partidul Pro România – Gabriela Podaşcă şi Mircea Titus Dobre -, după ce, cu o zi înainte, au plecat deputaţii Cătălin Nechifor şi Emilia Meiroşu – aceasta din organizaţia PSD Brăila.
Fondatorul Pro România, Victor Ponta, a anunțat, miercuri, la Constanța, că formațiunea intenționează să ceară înființarea un grup parlamentar în Camera Deputaților, după ce a ajuns la 10 parlamentari. mai mult, surse politice au declarat pentru Adevărul că Ecaterina Andronescu şi Mihai Tudose negociază intens cu Victor Ponta trecerea de la PSD la Pro România. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat „atitudinea de șobolan a doi foști premieri ai partidului”, referindu-se la plecările din partid din ultima perioadă. Nu a dat nume, dar se poate specula că a vorbit despre Victor Ponta și Mihai Tudose.