Categorie: Autor:

Pleacă Andreea Esca de la PRO TV? Două televiziuni sînt cu ochii pe ea

Andreea Esca, carismatica prezentatoare de ştiri, munceşte de peste 20 de ani pentru PRO TV, însă surse din preajma ei ne-au declarat că vedeta ar vrea să facă o schimbare de macaz. Se zvoneşte că posturi precum Digi 24 şi N24 Plus ar fi pus ochii pe Andreea, pentru principalul buletin de ştiri.

Şi sunt deja câteva semne că Esca (42 de ani) ar vrea să se despartă de trustul PRO TV, unde noua conducere a impus reguli stricte şi a tăiat din salarii, pentru redresarea financiară. De curând, Esca şi-a anunţat demisia, după zece ani, din funcţia de director editorial al revistei ”The One”,  parte a grupului Mediafax, condus de fostul ”tătuc PRO TV”, Adrian Sârbu: ”După o experienţă minunată, la revista «The ONE», a venit timpul unor noi provocări. E un moment al schimbărilor. Iar eu primesc schimbarea, în egală măsură, cu nostalgie şi bucurie”.

Mai mult, luna trecută, s-a aflat că ea şi-a înregistrat, pe firma ei, Andreea Esca S.R.L., salutul său, de la debutul PRO TV, ”Bună dimineaţa, România, Bună dimineaţa, Bucureşti”. Mai nou, şi-a făcut şi un blog, susţinând că era necesar, pentru a păstra ritmul cu ştirile online.

Unii susţin sus şi tare că Adrian Sârbu, care intenţionează să cumpere acţiuni la un post tv de ştiri, o doreşte în ograda lui. Însă e un vis prea îndepărtat, căci afaceristul trebuie să-şi rezolve mai întâi problemele cu legea, fiind cercetat pentru instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare.

Dar circulă tot mai des zvonul că ştirista de top, cu salariul de peste 10.000 de euro, ar mai fi curtată şi de postul N24 Plus, al fraţilor Ioan şi Viorel Micula, a căror avere era estimată, în 2011, la 220 milioane de euro. I-ar mai da târcoale şi Digi24, post de ştiri al companiei RCS&RDS, patronată de Zoltan Teszari, cu o avere estimată, anul trecut, la peste de 700 milioane de euro.