Maşini care se ciocnesc în trafic, zugravi care stau să cadă de pe schele, nudism în magazine sau restaurante – toate acestea s-au întâmplat cu adevărat în România, pe litoral! În numărul din septembrie 2004 al revistei Playboy. Protagonistă? Raluca Lăzăruţ, care tocmai fusese eliminată din finala Big Brother 2.
Frumoasa crede că a ajuns în finala BB 2 pentru că „s-a înţeles întotdeauna foarte bine cu bărbaţii”. Când a părăsit casa a fost extrem de surprinsă: imediat a fost înconjurata de liceene care ştiau pe de rost poeziile făcute de ea în casă. Dintre „frăţiori” s-a simţit atrasă de George.
„A fost o relaţie mişto şi e unul dintre cei mai speciali oameni din viata mea. Ne-am văzut şi după ce s-a terminat show-ul, însă distanţa prea mare dintre noi până la urma şi-a spus cuvântul”. Raluca se mută din toamnă în Bucureşti. Până acum a fost studentă la Facultatea de litere, Universitatea de Vest din Timişoara, iar din octombrie va urma aceleaşi cursuri în Capitală. În timpul liber îi place să se plimbe prin parcurile care au şi lacuri şi şi-ar dori să lucreze în comunicare „pentru că se pricepe la oameni”.