Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat sâmbătă, la Ploieşti, că situaţia creată de urşii care au început să coboare tot mai des în localităţi va fi reglementată, apreciind că aceştia ar trebui împuşcaţi pentru că cei care trebuie protejaţi sunt oamenii.
„Am vorbit cu colegii din Guvern, lucrurile acestea se vor reglementa rapid. Să nu alegem între om şi animal”, spune ministrul, apreciind că animalul „trebuie să rămână în spaţiul lui, în habitatul lui, pe o anumită densitate” şi să fie protejaţi oamenii.
Petre Daea: „Omul trebuie protejat”
Ministrul a argumentat că importanţi sunt oamenii şi că autorităţile se află în slujba acestora, motiv pentru care soluţia este ca urşii să fie împuşcaţi. „De ce să nu-i împuşcăm? În primul rând e protejat omul. Nu am ajuns în situaţia să alegem între om şi animal, să fie foarte clar!”, a susţinut Petre Daea, continuând: „Omul pentru noi este cel care ne interesează, în slujba lui suntem şi împreună cu fiecare dintre cei care au decizie în domeniu luăm măsurile care se impun”.
În opinia sa soluţia în aceste cazuri este ca deciziile să fie aplicate, iar realitatea să nu fie ocolită. „E vorba de a face. Realitatea e evidentă şi nu trebuie să o ocolim”, a subliniat ministrul Agriculturii. Petre Daea nu este la prima declaraţie controversată, una dintre cele mai cunoscute fiind cea referitoare la promovarea oilor, campania „Alege oaia”.