Social-democrații au hotărât în ședința Biroului Permanent Național că pensiile vor fi plătite până pe data de 15 a fiecărei luni! Luna trecută au avut loc întârzieri la pensii, fapt ”inadmisibil” pentru liderul PSD, Liviu Dragnea.
„S-a stabilit un calendar foarte strict în ceea ce privește plata pensiilor. Acum se face între 9 și 28 ale luni, mai rămânând două sau trei zile pentru pensionarii care nu au fost găsiți acasă de factorii poștali și să poată să vină la ghișeu să-și ia banii. S-a decis, ca să nu mai existe niciun fel de confuzie și orice pensionar să știe exact când primește pensia, ca pensiile să fie plătite până în data de 15 ale lunii. S-a făcut aici ce acțiune trebuie să întreprindă fiecare instituție. La 1 ale lunii se virează banii către Poșta Română, după care încep aceste proceduri. Calculul este făcut că în nouă zile se pot achita toate prestațiile sociale și toate pensiile (…) s-au pus 15 zile, să fie acoperitor, în așa fel încât 15 mai să fie ultima zi în care să se plătească pensiile.
Rămâne să se decidă, astăzi-mâine, în care lună intră în vigoare această măsură, încearcă să vadă dacă se poate de luna următoare, fiind condiționați de toate aceste demersuri juridice. Problema se pune dacă se începe din iunie sau iulie ca de la 15 ale lunii să se plătească pensiile”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul ședinței de luni a Biroului Permanent Național. Liderul PSD a mai anunțat că premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la Poșta Română, după ce în mai multe județe din țară s-au înregistrat întârzieri la plata pensiilor și a ajutoarelor sociale.