Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, de unde mulţi istorici spun că a plecat civilizaţia în întreaga Europă, legenda spune că forţa zeului binefăcător Zamolxe stă pavăză în faţa bolilor şi a fiarelor pădurii! Despre „Tracul Zamolxis, care îi învăţase pe druizi divinaţia prin fişe şi numere” (cum este descris de Origenes în Philosophumena), aflăm că este un zeu de dublă sorginte.
Scriitorul Vasile Pârvan îl considera zeu ceresc, iar istoricul Hadrian Daicoviciu îl socoteşte „Divinitate htonică” (terestră). Etimologia numelui este explicată de istoricul Porphirios: „Imediat după naştere, viitorul zeu a fost înfăşurat într-o blană de urs (zamols înseamnă piele)”. Păşim firav în această lume misterioasă şi găsim similitudini între ritualul de care vorbeşte Porphiros şi „trecerea prin piele” la care erau supuşi profanii în timpul iniţierii în Templul lui Osiris, din Egiptul Antic.
Paranormal. Urmaşul zeului Zamolxe vindeca oameni cu mâinile libere
În vremea procesiunii sacerdoţilor (preoţilor), profanul murea, iar în locul său renăştea omul spiritual, capabil să înţeleagă rostul lumii. Resurecţia ilustrată de religia geto-dacă demonstrează racordarea spiritualităţii româneşti, încă de la începuturi, la sistemul universal de valori. Aici îşi face loc, tiptil, misterul… Localnicii din zona Cetăţii Sarmizegetusa povestesc despre existenţa unui bătrân vindecător, care ar fi trăit în jurul anilor 1300. Moşul sălăşluia într-o pădure din apropierea actualelor ruine ale cetăţii de scaun a regilor daci şi locuinţa sa era sub pământ.
Când sătenii se pregăteau să ostracizeze o femeie care suferea de o boală asemănătoare epilepsiei, bătrânul a luat-o cu el, s-au făcut nevăzuţi, iar, după o vreme, femeia a apărut nevătămată, însănătoşită ca prin minune. Mai mult, deborda de tinereţe şi veselie. Nimeni n-a izbutit să găsească „bârlogul” acestui bătrân binefăcător. Sătenii spun că un copil l-ar fi urmărit cale îndelungată, dar la final paşii l-au călăuzit chiar spre locul de unde plecase.