Chiar dacă este cel mai cercetat spaţiu de specialiştii din lume, Pădurea Baciu va rămâne un mister pentru toţi cei pasionaţi de fenomenele paranormale.
517 19 2Chiar dacă despre Pădurea Baciu, cea mai faimoasă locaţie din România, a început să se vorbească din 1960, de existenţa lucrurilor ciudate de aici se ştie parcă de când lumea, bătrânii ferindu-se să discute despre ciudăţeniile de aici, dar mai ales evitând să se aventureze în desişuri. Dacă unii cred cu tărie şi acum că locul este căzut sub un greu blestem, alţii, mai plini de curaj, au simţit pe propria piele ce înseamnă Pădurea Baciu în momentul în care s-au trezit cu stări inexplicabile de rău, greaţă, anxietate sau ciudate arsuri apărute pe diferite părţi ale corpului. Se pare că prima persoană care a îndrăznit să înceapă studiul în pădurea de stejari a fost biologul Alexandru Sift, intrigat de poveştile de aici. Fire curajoasă, biologul a observat, odată cu primele sale plimbări prin pădure, că… nu e singur, fiind însoţit de multe umbre cu aspect ciudat, descoperite şi în fotografiile pe care acesta le-a făcut ulterior. Dar nu numai acestea au apărut în fotografiile lui Sift, ci şi o sumedenie de lumini şi siluete care nu s-au putut vedea niciodată cu ochiul liber. Pădurea Baciu a dobândit însă celebritatea în anul 1968, când un tehnician militar, pe nume Emil Barnea, s-a hotărât să ignore avertismentele tuturor şi să petreacă un week-end chiar în inima pădurii, împreună cu încă trei prieteni. La scurt timp după ce aceştia au pătruns în hăţişuri, au văzut un obiect ciudat, un aparat straniu ce strălucea orbitor şi care făcea prin aer diverse manevre. Fotografiile au început să curgă atunci pe bandă rulantă, iar, în timp, cei mai buni specialişti ai fenomenelor OZN au clasificat acele poze drept „cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat vreodată în România şi unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodată în lume”. Din acel moment, cercetătorii s-au înghesuit care mai de care să exploreze Pădurea Baciu, printre primele lor descoperiri fiind şi aceea că aici, în acest loc uitat de lume, există o zonă magnetică de aproximativ 300 de metri, unde copacii nu arată nordul, aşa cum e normal, iar ciupercile, surprinzător, nu cresc niciodată. În timp, au început să fie semnalate cazuri stranii, ca de exemplu faptul că doar în acest perimetru de 300 de metri a plouat torenţial, restul pădurii fiind mai uscat ca niciodată.
Consemnate şi studiate cu îndârjire sunt ciudatele materializări şi dematerializări care sfidează şi acum logica ştiinţei. Ca şi bizarele sunete neobişnuite ce se aud în pădure, de la sunete de salvare la cele de ceas cu cuc sau sunete de cauciuri care par să explodeze. Culmea este că, deşi ţipetele sunt auzite de cei care au curajul să tranziteze pădurea, acestea nu se înregistrează alături de vocile umane. O altă ciudăţenie constă în faptul că, de cele mai multe ori, în Pădurea Baciu bateriile camerelor de filmat sau ale aparatelor de fotografiat se descarcă într-un mod inexplicabil, începând să funcţioneze la capacitate maximă când se părăseşte locul, fără a mai fi nevoie să fie încărcate. Celebră rămâne şi acum o fotografie de-a lui Alexandru Sift, în care a apărut un cap grotesc, invizibil însă, de fiinţă omenească, în timp ce într-o altă poză apare un om transparent, cu un ochi exagerat de mare şi cu braţe foarte lungi. Să fie vorba oare despre spiritele din universurile paralele, de care pomenesc ezoteriştii? Printre cele mai şocante lucruri din Pădurea Baciu se numără şi urmele inexplicabile care apar pe zăpadă, pământ sau iarbă, direct sub ochii celor care le privesc. Nici vegetaţia nu a scăpat de efectele ciudate care se petrec aici, plantele prezentând arsuri şi diferite forme de necroze ale tulpinilor şi frunzelor. Şi nu puţine au fost cazurile când diferite persoane, trecând întâmplător prin dreptul Pădurii Baciu, s-au pomenit cu stări de leşin sau au văzut cu ochii lor apariţii pe cer ale unor forme ciudate de piramide, sfere, cilindri sau cuburi. Dar cei mai speriaţi au fost cei care au observat că în pădure sunt pândiţi la tot pasul de apariţii umanoide, materializate prin capete ce apar de unde nici cu gândul nu gândeşti. Şi, la fel ca în cazul OZN-urilor, majoritatea acestora s-au văzut şi în fotografii.
E greu de spus în cuvinte ce se întâmplă, de fapt, în Pădurea Baciu. Poate, aşa cum susţin iniţiaţii în ştiinţele ezoterice, aici s-ar afla chiar o poartă prin care spiritele trec cu uşurinţă din planul astral în cel teluric, aşteptând, ca în Purgatoriu, să li se hotărască soarta. Şi nu se ştie nici acum din ce motiv, dar până şi arhiva biologului Sift, referitoare la tot ceea ce se întâmplă în Pădurea Baciu, a dispărut tot în condiţii ciudate. Se spune că unele dintre materialele strânse au fost distruse chiar de el, într-un moment de cumpănă al vieţii, iar celelalte s-au pierdut într-un mod inexplicabil. Misterul din jurul fenomenelor Pădurii Baciu nasc tot felul de întrebări despre cine suntem, de fapt, dar mai ales despre ce potenţial imens are Universul în care trăim, un Univers pe care, oricât de mult ne-am strădui să-l înţelegem, nu vom reuşi niciodată.
Pădurea Baciu nu este singurul lor din România unde experienţele inexplicabile îşi găsesc locul. În fiecare an, doar de Rusalii, în satul Stârciu, din comuna Horoatu Crasnei, din Sălaj, sătenii spun că apa unui izvor tămăduitor – supranumită Fântâna Leacului – iese la suprafaţă, dar dispare din nou după câteva săptămâni. De ce se întâmplă acest lucru doar înaintea sărbătorii Pogorârea Sfântului Duh? Legenda spune că aici ar fi existat cu sute de ani în urmă o mănăstire, izvorul fiind dat de Dumnezeu. Chiar dacă sfinţii părinţii nu comentează în niciun fel apariţia Fântânii Leacului, nici nu contestă efectul tămăduitor al apei. În ceea ce priveşte Balta Vrăjitoarelor din Pădurea Boldu-Creţeasca, se crede că aici ar fi murit însuşi Vlad Ţepeş. Mai mult, se zvoneşte că, după cutremurul din 1977, toate ruinele ar fi dispărut fără urmă în adâncuri. O altă ciudăţenie constă în faptul că femeile însărcinate, care nu-şi doreau pruncii, trebuiau doar să intre pentru câteva minute în apa bălţii şi avortau spontan. Se spune că balta are o adâncime de un metru şi jumătate, dar nu-şi modifică niciodată dimensiunile, fiind evitată de orice vietate.