Pacient pierdut din ambulanță! Explicația halucinanță a medicilor!

Incident rupt parcă din filme, în Spania, unde un pacient a fost pierdut pe drum! Nu se știe cum a dispărut din ambulanță. Poliția și medicii au fost chemați de urgență în localitatea Benidorm, unde mai mulți turiști s-au luat la bătaie și s-au tăiat cu cuțitele.

Una dintre ambulanțe a preluat de urgență un pacient aflat în stare de ebrietate, care însă nu a mai ajuns la spital, unde era așteptat de o echipă de medici care aștepta sa intervină.

Pacientul pierdut din ambulanță a fost găsit pe stradă

Șoferul și ambulanțierul au spus că pacientul i-a amenințat și le-a cerut să-l lase să coboare, iar cei doi s-au conformat. Scenariul celor doi a ridicat semne de întrebare și, mai mult, angajații de pe ambulanță se comportau ciudat. S-a descoperit că cei doi consumaseră cocaină și marijuana. Pacientul a fost găsit, într-un final, pe stradă, dar nu i-a putut ajuta cu detalii pe anchetatori, deoarece era în stare avansată de ebrietate.