Cântărețul american Ozzy Osbourne a dezvăluit că are Parkinson. Starul rock a vorbit despre afecțiunea care i-a schimbat complet viața mai ales în ultimul an în emisiunea Good Morning America de la ABC.
Anul 2019 a fost unul dintre cei mai dificili pentru muzician, iar colegii de breaslă au fost aproape de el. După ce s-a tratat de pneumonie, artistul a aflat ceva și mai teribil în legătură cu starea sa de sănătate: a fost diagnosticat cu boala Parkinson.
Diagnosticul l-a primit în urmă cu un an, în februarie 2019, însă nu a vrut să facă această destăinuire până azi.
„Îmi amorțește brațul, iar picioarele mele sunt mai tot timpul reci. Nu știu dacă e din cauza Parkinsonului, dar cu asta mă confrunt mai nou”, a declarat legenda muzicii rock.
Sharon, nevasta cântărețului, a adăugat că boala este în al doilea stadiu, deci nu e încă foarte avansată.
„Există diferite tipuri de Parkinson, nu e o sentință la moarte nici de departe, dar afectează diferiți nervi ai corpului. Dacă ai o zi bună, te bucuri de ea, însă sunt și zile foarte rele cu această boală”, a declarat Sharon Osbourne.
„Este o provocare teribilă pentru noi. A trebuit să mă supun unei intervenții chirurgicale la gât, iar asta mi-a afectat toți nervii”, a declarat cântărețul de muzică rock.
„Provenind dintr-o familie muncitoare, urăsc să îi dezamăgesc pe oameni și să nu-mi fac treaba. Când văd că nevasta și copiii mei merg la muncă și încearcă să mp ajute, mă deprim pentru că nu pot contribui cu nimic pentru familia mea”, a spus artistul la Good Morning America.
În ciuda dificultăților cu care se confruntă, Ozzy va lansa pe 21 februarie probabil ultimul său album, „Ordinary Man”, de pe care au apărut deja câteva cântece.