Premierul Ludovic Orban a spus că parlamentarii social-democrați au obligația de a fi prezenți la ședința de mîine a Parlamentului în care ar trebui să se dea votul pentru cabinetul Orban 2, din moment ce PSD a inițiat și votat moțiunea de cenzură prin care Guvernul a fost demis.
”PSD a inițiat și votat moțiunea de cenzură și a dus la demiterea Guvernului. Așa cum au fost prezenți la demiterea Guvernului trebuie să fie prezenți și mâine. Președintele trebuia să desemneze un premier, a făcut-o, iar acesta trebuia să prezinte în 10 zile lista miniștrilor și programul de guvernare. Noi le-am prezentat la o zi. Parlamentul are obligația de a organiza ședința de învestire în maxim 15 zile. Obligația parlamentarilor este să vină la muncă, nu să tragă chiulul din motive discutabile. Parlamentarii PSD trebuie să se prezinte la Parlament și să îndeplinească cvorumul”, a afirmat premierul Orban, la Digi24.
Premierul desemnat a precizat că PNL a avut discuții cu toate grupurile parlamentare, în afară de PSD, privind prezența la ședința de mâine a Parlamentului. În cazul partidelor care au anunțat deja că vor să boicoteze ședința, Orban a spus că au fost și discuții separate cu parlamentarii acestora pentru a-i convinge să vină totuși la ședință.
”Am discutat și la nivel de lider de grupuri și la nivel de parlamentari, individual, acolo unde liderii formțiunilor au dat mesaje de susținere a boicotului PSD. Responsabilitatea cvorumului nu este responsabilitatea PNL, ci a majorității care a votat moțiunea de cenzură și care a demis guvernul”, a mai spus Orban.
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat, astăzi, că nici parlamentarii partidului său nu vor participa la ședința de luni a plenului reunit al Parlamentului la care se va votul pentru învestirea guvernului Orban 2. Tăriceanu susține că, în condițiile în care guvernul Orban 2 nu-și propune să fie instalat în funcție, procedura din Parlament este ”o păcăleală odioasă”.
Parlamentul se reunește luni în ședință comună a celor două Camere pentru a se pronunța asupra învestirii guvernului Orban 2. Premierul Ludovic Orban a anunțat că parlamentarii PNL vor fi prezenți în sală, dar nu vor participa la vot, în timp ce parlamentarii USR au anunțat că vor vota împotriva guvernului.
În condițiile în care liberalii își doresc alegeri anticipate, problema pentru Ludovic Orban nu este respingerea cabinetului pe care îl propune, ci cvorumul de ședință. În cazul în care la ședință nu vor fi prezenți cel puțin jumătate plus unu dintre parlamentari, nu se va putea trece la vot, iar procedura pentru alegerile anticipate va fi, cel puțin temporar, blocată.