Olguța Vasilescu a fost sancționată de CNCD din cauza declarației legate de Iohannis

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
03/12/2019, 11:43
Olguța Vasilescu a fost sancționată de CNCD din cauza declarației legate de Iohannis
Lia Olguța Vasilescu a fost sancționată de CNCD după ce l-a criticat pe Klaus Iohannis legat de o afirmație. Sursa foto: observator.tv

Senatorul Vlad Alexandrescu a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce Lia Olguţa Vasilescu a folosit în aceeași propoziție mai multe cuvinte ofensatoare la adresa președintelui Klaus Iohannis.

Fostul Ministru al Muncii, acuzații dure la adresa președintelui

Președintele României a vorbit despre evenimentul din 10 august 2018 la doar câteva zile de la incident. Klaus Iohannis a afirmat că evenimentul neplăcut din vara anului trecut este „inadmisibil și incalificabil”.

În plus, șeful statului a declarat că „Guvernul PSD a bătut și a gazat oamenii” în Piața Victoriei. Totodată, președintele nu a vrut să se pronunțe până când ancheta nu se va încheia și se va lua o decizie concretă în acest sens.

Acesta a fost momentul în care Lia Olguța Vasilescu a criticat afirmațiile președintelui. „Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”, au fost cuvintele fostului ministru al Muncii la momentul respectiv.

Lia Olguța Vasilescu, sancționată aspru de CNCD

Mai mulți politicieni au sesizat această declarație la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), printre care și senatorul USR Vlad Alexandrescu care a cerut totodată și demisia fostului ministru al Muncii.

„Poate că nu e destul şi nici nu va fi destul dacă nu va exista şi o sancţiune a societăţii şi electoratului”, a scris senatorul USR în sesizarea către instituție.

„Pentru că România pe care ne-o dorim nu închide ochii la discriminare şi discursul urii. Ci, îl condamnă ferm”, mai apare în sesizarea lui Vlad Alexandrescu, potrivit g4media.ro.

CNCD a sancționat-o pe Lia Olguța Vasilescu pentru declarația aberantă la adresa etnicilor germani. La sesizarea mai multor politicieni din USR fostul ministru al Muncii a primit doar un avertisment.

„În sfârşit, CNCD a decis sancţionarea Olguţei Vasilescu pentru declaraţia ei stupefiantă despre etnicii germani. Aceeaşi Olguţa Vasilescu care în anii 2000 aducea elogii mareşalului Ion Antonescu la tribuna Camerei Deputaţilor”, a scris senatorul Alexandrescu pe pagina de Facebook.

 

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles