Categorie: Autor:

OFICIAL! Inna, în juriu la „Vocea României Junior”. Primele declaraţii ale artistei

Pentru prima dată, fanii Innei din România, şi nu numai, vor avea ocazia să o vadă pe cântăreaţă într-o nouă postură: aceea de jurat al emisiunii „Vocea României Junior”, care va începe la Pro TV.

Încântată de această provocare, artista a declarat: ”Sunt extrem de fericită că, în sfârşit, programul îmi permite să fiu în juriul unui concurs de voci. Abia aştept să încep filmările şi, mai ales, să îi cunosc pe concurenţii de la Vocea României Junior. Încă nu-mi vine să cred că este vorba despre mine, Alexandra, fata din Neptun, orăşelul mic de la malul Mării Negre. Aş crede că e un vis, iar dacă este, nu vreau să mă trezesc niciodată! Vă mulţumesc pentru tot!”.

Emisiunea Vocea României Junior îşi propune să descopere cât mai mulţi copii cu voci senzaţionale, pe care să-i îndrume către o carieră muzicală de succes.

Copii din toată ţara au venit în primăvară la preselecţiile pentru primul sezon Vocea

României Junior, iar acum sunt pregătiţi să urce pe scenă şi să demonstreze că vocile lor puternice merită să fie în competiţie şi să meargă cât mai departe spre marele trofeu.

sursa: libertatea.ro