Fie că e vorba de mirosul de tutun, de plastic încins sau de piele, toţi şoferii se asigură că acestea dispar şi folosesc în acest scop diverse metode de a alunga mirosurile neplăcute.
Cei mai folosiţi sunt binecunoscuţii brăduţi parfumaţi, însă există şi dozele de parfum care se ataşează la fantele de aer condiţionat. Prea puţini sunt conşienţi însă de pericolul la care se expun. Medicii ne-au explicat de ce ne expunem unui risc mortal.
Din păcate, foarte puţini producători de astfel de odorizante indică pe ambalaje substanţele folosite pentru crearea unui miros plăcut şi rezistent în timp. Şi asta, pentru că multe din acestea sunt extrem de nocive pentru sănătate. Iată care sunt acestea:
Limonenul – Este o hidrocarbură cu miros puternic de portocale. În contact cu aerul, aceasta poate forma produşi care sunt vinovaţi de unele alergii ale pielii. În plus, poate cauza iritaţii la nivelul ochilor sau al plămânilor.
Acetona – Aceasta poate avea efecte neplăcute asupra tractului gastrointestinal, sistemului nervos şi chiar asupra sângelui.
Propanul – Acesta afectează atât sistemul cardiovascular, cât şi rinichii sau pielea.
Benzenul – Unul din ingredientele principale din odorizantele de maşină este, bineînţeles, parfumul. Pentru a mirosi frumos, se folosesc însă până la 400 de substanţe, multe din ele periculoase. În fruntea listei se află benzenul, pe care Centrul Internaţional de Cercetare a Cancerului l-a inclus în lista substanţelor periculoase de gradul unu, pentru că poate provoca leucemie.
Ftalaţi – Peste 80 la sută din brăduţii de maşină conţin şi ftalaţi. Aceste substanţe chimice sunt asociate cu probleme de fertilitate în cazul bărbaţilor, însă le pot cauza probleme grave şi femeilor însărcinate: avort spontan sau malformaţii congenitale ale feţilor. Mare atenţie, ftalaţi se găsesc şi în caserolele de plastic sau în compoziţia anumitor substanţe cosmetice.
Formaldehida – Este o substanţă dovedit cancerigenă, aceasta fiind responsabilă de cancerul pulmonar. Printre efectele sale nocive se află iritaţii ale ochilor, nasului, gâtului sau pielii, dureri de cap sau tulburări de somn. Dacă vă expuneţi timp îndelungat la o sursă de formaldehidă, puteţi avea reacţii alergice severe sau crize de astm bronşic care pot duce la deces