Categorie: Autor:

O vedetă, în stare de şoc! I-a furat banii, apoi s-a SINUCIS

O supervedetă de la noi este, de azi-dimineaţă, în stare de şoc! Iar motivele sunt întemeiate, prezentatoarea Tv primind o veste care, fără discuţie, ar tulbura pe oricine.

 

Zilele trecute, bunica Oanei Turcu a tocmit un zugrav pentru a-şi reamenaja apartamentul. Auzise de calităţile acestuia ca meşter, precum şi de situaţia financiară dificilă a tânărului, motiv pentru care i-a dat şi o sumă importantă de bani. Dar, de câteva zile, a dispărut, motiv pentru care, atât Oana Turcu, cât şi bunica acesteia s-au îngrijorat peste măsură. Iar în această dimineaţă, vestea pe care au primit-o, le-a şocat. Mai exact, tânărul de 35 de ani din comuna Valu` lui Traian a fost găsit mort.

”A anunţat familia că merge să se sinucidă, iar familia a anunţat imediat poliţia care a început căutările. A fost găsit ieri în canalul Dunăre-Marea Neagră, mort şi a fost deja identificat. S-a deschis, conform procedurii, un dosar de ucidere în cuplă, dar nu prea există dubii la motivul morţii, sinuciderea fiind aproape o certitudine”, ne-au spus surse din cadrul poliţia comunei constănţene. Mai mult decât atât, motivele pentru care s-a sinucis, ne-au mai relevat sursele noastre, sunt legate de situaţia dificilă în care se afla bărbatul, acesta având un copil cu handicap, iar situaţia financiară a familiei sale era una deosebit de dificilă.

”Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Mi-a spus bunica că i-a dat bani, iar apoi a dispărut, dar că nu e singura care e în situaţia ei, mai mulţi vecini îi dăduseră în avans bani pentru a le reamenaja apartamenbtele. Este tristă că s-a întâmplat aşa ceva şi că lasă în urma lui atât de multă durere”, ne-a spus prezentatoarea TV Oana Turcu.

Sursă: www.spynews.ro

Taguri: stare de şoc