O tânără în vârstă de 29 de ani s-a sinucis aruncându-se dezbrăcată de la etajul 10 al unui bloc din Bucureşti. Mama tinerei a încercat să o slaveze, să o prindă, însă fără succes. Motivul pentru care tânăra ar fi apelat la gestul extrem este dorul de tatăl ei, care decedase în urmă cu un an.
Scene de groază s-au petrecut în Capitală, scrie observator.tv. O fată de 29 de ani şi-a pierdut viaţa după ce, dezbrăcată fiind, s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc din Bucureşti. Tragedia s-a petrecut sub ochii mamei sale care a încercat să o împiedice pe aceasta să se arunce, însă nu a reuşit.
Tânăra de 29 de ani se afla, joi, cu mama sa acasă. Când femeia a mers să vadă ce face fiica ei, aceasta era dezbrăcată, în faţa ferestrei din camera ei, gata să se arunce în gol. Atunci, femeia a încercat să o prindă, însă nu a reuşit, astfel că tânăra s-a aruncat pe fereastră.
Impactul cu solul i-a fost fatal, aceasta decedând pe loc. Echipajul de pe salvare ajuns la faţa locului nu a mai avut ce să facă decât să constate decesul tinerei.
Mama a încercat să o prindă pe fată, însă nu a reuşit, iar impactul cu solul i-a fost fatal tinerei de numai 29 de ani. Mama tinerei a suferit un şoc şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Se presupune că tânăra de 29 de ani şi-ar fi luat zilele întrucât îi era dor de tatăl ei. Tatal fetei a murit în urmă cu un an.
Tânăra nu şi-a mai revenit după moartea tatălui, după cum au spus apropiaţii fetei ajunşi la locul tragediei. Durerea a fost atât de mare, întrucât tânăra a intrat în depresie după ce tatăl ei s-a dus, depresie care a culminat cu sinuciderea sub ochii mamei. Poliţia a deschis un dosar pentru moarte suspectă.