O polițistă a lovit cu mașina un copil de 14 ani! Declarație surprinzătoare a polițiștilor

O polițistă a lovit cu mașina un copil de 14 ani! Declarație surprinzătoare a polițiștilor
O polițistă a lovit cu mașina un copil de 14 ani. Sursa foto: seebucharest.ro

O polițistă de 22 de ani din Satu Mare a acroșat cu mașina personală un adolescent de 14 ani! Din comunicatul poliției reiese însă că …adolescentul ar fi acroșat mașina polițistei! Presa locală spune că imediat după accident, copilul a fost luat de cineva cu o mașină, iar polițista a plecat și ea.

O polițistă a lovit cu mașina un copil de 14 ani

Martorii susțin că minorul ar fi fost acroșat cu oglinda mașinii, care s-a rupt, iar după impact minorul ar fi fost preluat cu mașina de către un bărbat, care l-ar fi dus acasă la părinți. Între timp, și polițista ar fi părăsit locul accidentului. La circa 30 de minute distanță, copilul a fost readus la locul incidentului, unde a reapărut și polițista.

Tot la fața locului a ajuns apoi și un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la SMURD, care ar fi acordat îngrijiri medicale minorului. ”Când a fost readus copilul, acesta șchiopăta serios. Am văzut și o bucată de plastic desprinsă din caroseria mașinii”, au spus martorii pentru PresaSM.

Părinții copilului nu vor să depună plângere

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare a precizat că minorul ar fi intrat în coliziune cu mașina, care ar fi fost condusă regulamentar. De asemenea, părinții nu au dorit să depună plângere împotriva șoferiței. Paula Cochera mai spune că șoferița nu avea alcoolemie, iar în cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

”O polițistă aflată în timpul liber, cu mașina ei personală a acroșat un minor de 14 ani, din Tarna Mare, în localitatea Tarna Mare, acolo unde locuiește și aceasta. Se pare că minorul a traversat neregulamentar strada, în fugă, și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de aceasta.

Din fericire, minorul a suferit doar niște excoriații, iar părinții nu doresc sa depună plângere. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pentru a se stabili toate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier. Polițista a efectuat apelul la 112 prin care a solicitat o ambulanță pentru a i se acorda îngrijiri medicale minorului”, a precizat Paula Cochera.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×