O tânără mămică și-a folosit propriul trup ca scut pentru a-și proteja bebelușul de patru luni. Cele două se aflau într-o mașină, când o furtună teribilă a pornit, iar grindina care s-a năpustit asupra mașinii în care se aflau a spart toate geamurile. Bucățile mari de gheță, care cădeau precum niște proiectile, au spulberat geamurile autoturismului în care se aflau mama și fiica ei.
Furtuna a lăsat-o pe tânăra mămică cu răni pe tot corpul, dar ceea ce a impresionat o lume întreagă este faptul că mama i-a fost scut protector micuței sale de doar patru luni. Autoritățile au descris fenomenul ca fiind o „bombă meteo”.
Cioburile din sticlă care au picat pe Fiona Simpson, în vârstă de 23 de ani, au umplut-o de sânge. Tânăra s-a aventurat să plece cu mașina, în plină furtună. Aceasta le-a urcat în mașină, alături de ea, pe fiica ei, în vârstă de patru luni, și pe bunica bebelușului.
„Grindina era din ce în ce mai puternică. Dintr-odată geamul din spate al mașinii s-a făcut țăndări”, a povestește femeia.
„M-am repezit spre bancheta din spate și am acoperit-o cu corpul meu. Mă rugam să înceteze, dar parcă grindina lovea și mai tare”, mărturisește tânăra femeie.
În acele momente de groază, Fiona și-a luat copilul din scaun și l-a pus între bancheta din spate și scaunele din față, protejând-o cu prețul vieții sale. După ce cumplita furtună a trecut, bebelușul a rămas doar cu câteva zgârieturi, însă mama și bunica au ajuns de urgență la spital.
Potopul a avut loc în partea de sud-est a statului Queensland, iar autoritățile l-au descris ca fiind precum „sfârșitul lumii”