O femeie din județul Vâlcea a născut singură. Medicii de la Ambulanță au venit pe jos

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
14/11/2019, 21:34
O femeie din județul Vâlcea a născut singură. Medicii de la Ambulanță au venit pe jos GALERIE FOTO
O femeie din județul Vâlcea a născut singură, acasă. Medicii au venit pe jos. Sursa foto: tonica.ro

O femeie în vârstă de 37 de ani din județul Vâlcea a avut o sarcină normală și nu se aștepta la momentele prin care a fost nevoită să treacă. Aflată în chinurile durerii, familia acestei femei a apelat serviciul de urgență 112 când a intrat în travaliu, dar medicii au venit prea târziu.

O femeie de 37 de ani a născut acasă. Medicii au venit pe jos

O femeie a fost nevoită să nască singură, la domiciliu, după ce medicii nu au putut ajunge la ea. Femeia de 37 de ani din satul Valea Grădiştei, județul Vâlcea, a intrat în travaliu, iar părinții au apelat imediat serviciul de urgență 112. Paramedicii au ajuns la locuința femeii târziu pentru că au fost nevoiți să meargă pe jos mai bine de un kilometru și jumătate. Între timp femeia de 37 de ani a născut singură un copil perfect sănătos.

„Membrii echipajului SMURD au fost solicitaţi prin 112 să intervină în comuna Grădiştea, sat Valea Grădiştei, pentru acordarea primului ajutor calificat în cazul unei tinere însărcinate care se afla la domiciliu. Cei care au anunţat au fost părinţii acesteia”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea Octavian Fulger, potrivit Mediafax.

Femeia a fost asistată la naștere prin telefon

Proaspăta mămică locuiește într-o zonă greu accesibilă din Valea Grădiștei, acesta fiind și motivul pentru care medicii au ajuns la locuință abia după ce născuse. Un medic dispecer a stat în permanență la telefon cu femeia care se afla în chinurile facerii și a îndrumat-o în tot acest timp.

Medicii care au ajuns la femeie au asigurat oprirea hemoragiei prin clamparea cordonului ombilical. Un echipaj SAJ care a ajuns la locuința femeii tot pe jos a preluat-o pe proaspăta mămică și fătul venit pe lume. Cei doi au fost transportați la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea unde se află în afara oricărui pericol.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×