Caz rupt parcă din filmele SF la o grădiniţă din Motru! Educatoarea susţine că micuţii nu sunt lăsaţi să doarmă de o forţă malefică, care zguduie pătuţurile copiilor. Părinţii au auzit şi ei de la educatoare că instituţia de învăţământ ar fi posedată şi au chemat poliţia.
Aceştia sunt revoltaţi şi au cerut ca femeia să fie supusă unei evaluări medicale. Educatoarea Alina Pîrvulescu refuză însă un control psihiatric, iar conducerea grădiniţei i-a dat un termen de 3 zile pentru a prezenta un aviz prin care demostreze că e aptă să lucreze în învăţământ.
O educatoare din Motru spune că grădiniţa este posedată
Între timp, educatoarea nu mai este lăsată nicio clipă singură cu cei mici. Părinţii îşi iau liber pe rând şi o asistă. Educatoarea a fost consultată de un medic la începutul anului şcolar, când a primit avizul psihiatric. Acum, dacă refuză să se supună unui nou control, conducerea grădiniţei va putea lua măsuri împotriva ei.
Educatoarea Alina Pîrvulescu a postat un mesaj straniu pe pagina sa de Facebook, în care spune că este atacată cu surse energomagnetice, că PSD vrea să-i omoare pe copiii de la grădiniţă şi că podeaua se mişcă, pentru ca cei mici să nu poată dormi.
„Dacă tot am Facebook, de ce să nu-l folosesc? Dacă tot nu mă lasă ăştia să dorm, cu sursele lor energomagnetice, de e încărcată toată casa şi patul zvâcneşte ca la grădiniţă, de ce să nu scriu? Doar suntem nebuni, şi eu, şi copiii, nu? Noaptea e a noastră. Da. După ce au omorât copiii de la Colectiv, după ce au omorât fata de la metrou, după ce au împins la sinucidere femeia de pe bloc, după ce au incendiat fabrica de pâine de la Galaţi şi o altă fabrică de mobilă pentru distrugerea unor canapele de piele şi multe alte ticăloşii, PSD vrea acum să omoare şi copiii de la grădiniţă, ce nu au reuşit să mă omoare pe mine. De ce au omorât copiii de la Colectiv? Sunt satanişti, nu ştiaţi? De ce vor să omoare copiii de la grădiniţă? Sunt posedaţi. Da. PSD vrea să aducă inchiziţia la stăpânire, să omoare oamenii în numele Domnului. Tot poporul e posedat, numai ei, preacuraţii şi preacuvioşii pesedişti, nu”, a scris educatoarea pe pagina sa de Facebook.
Educatoarea este cunoascută de către poliţişti, pentru că ei s-au deplasat de multe ori la locuinţa sa în urma apelurilor la 112, în care reclamă zgomote şi trepidaţii care s-ar produce în casa ei. „Poliţiştii au informat medicul de familie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean cu privire la cele constatate, cu menţiunea analizei situaţiei şi dispunerii măsurilor legale, întrucât persoana este încadrată ca profesor învăţământ preşcolar şi efectuează activităţi cu preşcolari”, a spus Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.