Soţul unei tinere cântăreţe de muzică populară din Gorj divorţează după doar două săptămâni de când s-a însurat, pentru că a fost înşelat. Artista a avut o idilă cu un lăutar care i-a cântat la nuntă.
O poveste cu iz de televovelă are loc zilele acestea, în Gorj, scrie gorj-domino.ro. Diana Istudor, o tânără cântăreaţă de muzică populară din Gorj, şi-a înşelat soţul chiar cu un lăutar care i-a cântat la nuntă.
Culmea e că proaspătul ei soţ, Claudiu Guşatu, a aflat de adulterul soţiei lui chiar în luna de miere. Tânărul s-a decis imediat să divorţeze, după doar două săptămâni de la nuntă.
„În luna de miere am prins-o cu un apel de telefon, pe care l-a şters. Până la urmă, mi-a spus cu cine a vorbit. Mi-a spus că a fost sunată de soţia respectivului. Tipul este însurat, mi-a fost lăutar la nuntă. Suspiciuni am avut şi înainte, însă nu am vrut să cred. Sâmbătă am avut nunta, miercuri am plecat în luna de miere şi joi am prins-o cu apelul. Şi-a bătut joc de mine. Chiar acum mă duc la notar să divorţăm. Ea mi-a spus că a fost proastă că s-a măritat, că nu trebuia. Eu am respectat-o şi ea şi-a bătut joc de mine. Nu mai locuim împreună de câteva zile, ea a plecat la mama ei”, a declarat soţul cântâreţei.