Noua lege a pensiilor: pensionarii de lux sunt favorizați, cei de rând, uitați

Noua lege a pensiilor continuă seria de nedreptăți introdusă prin actuala lege, care împarte pensionarii în cei ”de lux” și cei ”de rând”. Astfel, cei care au pensii speciale vor putea să își cumuleze veniturile cu pensia publică, în timp ce restul nu vor putea face asta.

Chiar dacă ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu a spus că odată cu noua lege a pensiilor se vor elimina o serie de discriminări, în realitate nu se întâmplă deloc acest lucru. Noua lege pentru pensionari ar trebui să se aplice din anul 2021, dar mai întâi ea trebuie aprobată de Guvern și să treacă de Parlament și de președintele statului. 

Noua lege a pensiilor, la fel de nedreaptă

În timp ce pensionarii de rând sunt obligați să aleagă o singură categorie de pensie, pensionarii de lux, precum senatorii, deputații sau militarii vor putea beneficia atât de pensia publică dar și de cea de serviciu, atunci când vor îndeplini condițiile legale. Proiectul este acum în dezbatere publică și nu s-a dispus niciun moment scoaterea acestei facilități. 

Pensionarii din sistemul public de pensii, atunci când ajung să îndeplinească toate condițiile de pensionare, vor putea alege din următoarele patru categorii de pensii: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate sau pensia de urmaş, potrivit Adevărul.ro.

Excepție în noua lege a pensiilor: ajutorul pentru soțul supraviețuitor

Potrvit noii legi a pensiilor, soțul supraviețuitor va beneficia de o excepție, care nu a existat până acum. Acesta va putea să beneficieze de un ajutor, care este asemănător cu pensia de urmaș, care va putea fi cumulat la pensie. Mai exact, dacă soțul supraviețuitor nu va opta pentru o pensie de urmaș, el va putea primi pe lângă pensia lui și un ajutor care va însuma 25% din pensia soțului decedat, aflată în plată sau cuvenită la data decesului. Suma totală încasată astfel nu trebuie să depășească 80% din salariul minim brut pe economie.

Astfel, pensionarii din sistemul public vor putea cumula doar pensia proprie și ajutorul lunar din pensia soțului decedat. Cu toate acestea, solicitantul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, precum:

  • a realizat stagiul complet de cotizare
  • a împlinit vârsta standard de pensionare
  • nu s-a recăsătorit
  • durata căsătoriei a fost de cel puţin 10 ani.

Discrepanța dintre pensiile speciale și cele publice, potrivit noii legi a pensiilor

Consiliul Fiscal a realizat o analiză recentă care constată că, în ultimii ani, s-au acordat pensii speciale tot mai mari și tot mai multor persoane. În ultimii 16 ani, pensia medie încasată de angajații din Ministerul Apărării, cel de Interne sau din Serviciul Român de Informații a crescut de 15 ori.

Din 2001 până în 2017, pensionarilor din armată le-a crescut pensia de 8 ori, iar noua lege a pensiilor nu reglementează această discrepanță

În anul 2001, pensia medie a acestor angajați se situa în jurul sumei de 250 de lei, iar în 2017, aceasta a crescut la 3.750 de lei. În același interval, pensia din sistemul de asigurări de stat, încasată de pensionarul din sistemul public, a crescut de numai 8 ori, de la 125 de lei în 2001, la 1.000 de lei în 2017. În aceste condiții, noua lege a pensiilor continuă această discrepanță, deși s-a promis reglarea diferențelor dintre cele două sisteme, după cum a explicat chiar ministrul Lia Olguța Vasilescu.