Au fost ninsori abundente în România, azi noapte. Județul în care a nins cel mai mult este Gorj, iar pe Transalpina, între Novaci și Rânca zăpada măsoară 20 de centimetri, iar astăzi sunt așteptate noi precipitații sub formă de nea.
Meteorologii au anunțat că în zonă va ninge și astăzi, iar vremea specifică iernii se va instala în mai multe județe de munte pe parcursul zilei de astăzi.
Utilajele sunt deja pregătite să curețe drumul, iar primele mașini de deszăpezire au ajuns deja acolo, mai ales că în acest weekend mulți turiști vor petrece la munte.
Administrația Națională de Meteorologie a emis chiar și un cod galben de ninsoare valabil până sâmbătă, 14 decembrie 2019.
Județele unde este valabil această vertizare sunt Gorj, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, parte din Dâmbovița, Covasna și Prahova.
În celelalte regiuni ale țării, în special în Dobrogea, Muntenia și sudul Olteniei sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie. Vor cădea în jur de 20-30 de litri pe metrul pătrat, potrivit ANM.
Vremea de iarnă va ține însă doar până sâmbătă, căci de poimâine temperaturile vor fi din nou în creștere.
Astfel că, cel puțin pentru sudul țării, până vinerea viitoare, vom avea valori de până la 13-15 grade Celsius, semn că mai degrabă vine primăvara și nu iarna geroasă.
De altfel, meteorologii au spus încă de acum o lună că acest Crăciun ar putea fi unul fără zăpadă, abia de la sfârșitul lunii decembrie/ începutul lunii ianuarie fiind preconizate fenomenele de iarnă, incluzând ninsorile abundente și crivățul.
Dacă în sudul țării vom avea temperaturi care vor depăși 10 grade Celsius, în celelalte regiuni acestea vor fi sub 10 grade. Pentru Transilvania și Moldova, de pildă, valorile maxime nu vor depăși 9 grade săptămâna viitoare. Lunile ianuarie și februarie nu vor fi ocolite de zăpadă.