Cel mai mare strat de zăpadă din ţară, respectiv 82 de centimetri se înregistrează duminică la Vârful Omu, în Munţii Bucegi, potrivit meteorologilor. Ninge în mai multe zone, iar drumarii au împrăştiat deja pe şosele 16 tone de material antiderapant. Vremea va continua să fie rece şi se vor înregistra precipitaţii importante.
Compania Naţională de Adminsitrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunţat că de sâmbătă, de la ora 17.00, până duminică la ora 08.00, drumarii au intervenit pe Transfăgărăşan (DN 7C), pe Transalpina (DN 67C) şi pe DN 1A (Cheia) cu cinci utilaje şi au răspândit cinci tone de material antiderapant (sare). De asemenea, pe parcursul zilei de sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 17.00, angajaţii CNAIR SA au intervenit, în total, cu şase autoutilaje şi au răspândit 11 tone de material antiderapant (sare), pe Transfăgărăşan, Transalpina, DN 1A şi pe DN 73.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA 5 pentru a vedea programul şi rezultatele din celelalte jocuri din preliminariile CM 2018! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.
Duminică, se circulă îngreunat pe Transfăgărăşan, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă. Pe acest sector de drum, deşi carosabilul este curăţat, din cauza viscolului şi a ceţii vizibilitatea este redusă semnificativ. Reprezentanţii Centrului Meteorologic Regional ”Transilvania Sud” Sibiu au anunţat, duminică dimineaţă, că cel mai mare strat de zăpadă din ţară, respectiv 82 de centimetri, se înregistrează la Vârful Omu, în Munţii Bucegi.
În zonă ninge în continuare şi este ceaţă, iar umiditatea este de 95 la sută.Termometrele arătau, la ora 9.00, minus 6,4 grade Celsius, iar meteorologii anunţă că va ninge în continuare.De asemenea, strat de zăpadă este şi în Covasna, la Vârful Lăcăuţi. La ora 9.00, când s-au făcut ultimele măsurători, stratul de zăpadă avea 29 de centimetri.La Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, stratul de zăpadă măsoară 24 de centimetri. Ninge în continuare, este ceaţă, iar mercurul termometrelor a coborât până la minus 3,9 grade Celsius.
În Munţii Cindrel, la Păltiniş, cea mai înaltă staţiune montană din România, sunt doar petice de zăpadă şi s-au înregistrat pe timpul zile temperaturi pozitive, de plus 1,2 grade Celsius.