Vestea că Denisa suferă de o boală cruntă i-a cutremurat atât pe colegi, cât şi pe fani. Mulţi dintre cei acre au cântat pe aceeaşi scenă cu artista s-au lăudat că vor fi alături de familie şi de ea, orice s-ar întâmpla. Ne amintim declaraţiile şi intervenţiile lungi din timpul emisiunilor care au tratat pe larg suboectul.
Cu toate acestea, sursele noastre au aflat că un singur cântăreţ de muzică de petrecere a luat cu adevărat legătura cu mama Denisei şi a şi ajutat-o financiar. Este vorba despre Nicu Paleru, care şi-a dorit să nu facă mare caz pe această temă. Se pare că artistul ar fi ”donat” o sumă considerabilă, necesară pentru investigaţii necesare şi tratament, mai exact câteva mii de euro.
Din păcate, însă, povestea Denisei nu a avut un final fericit, iar tânăra s-a stins pe 23 iulie 2017, în pofida eforturilor disperate ale celor dragi şi ale medicilor. Cântăreaţa avea doar 27 de ani şi o carieră lungă şi frumoasă înainte, dar de care nu a mai apucat să se bucure.