Klaus Iohannis a luat atitudine în cazul recursului compensatoriu, una dintre cele mai controversate legi ale Justiției adoptate în timpul Guvernului PSD. În cursul zilei de miercuri, 19 decembrie, președintele României a abrogat actul normativ prin care au fost eliberați mii de condamnați pentru acte de violență, mulți dintre ei revenind ulterior în spatele gratiilor după comiterea unor fapte similare.
Șeful statului a semnat „decretul privind promulgarea Legii de abrogare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal„, se arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.
Reamintim că plenul Camerei Deputaților a adoptat pe 4 decembrie proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu, cu amendamentul ce stabilește perioada pentru care se aplică măsurile compensatorii în cazul persoanelor deținute în condiții improprii.
De altfel, această lege se numără printre cele pentru care Guvernul Orban a garantat cu propriul mandat, asumându-și răspunderea în Parlament.
Chestionat pe marginea acestui subiect, premierul Ludovic Orban a precizat că abrogarea recursului compensatoriu este absolut necesară, chiar dacă efectele sale concrete vor putea fi observate doar în viitor. În plus, deținuții vor putea beneficia în continuare de prevederile sale, însă numai în anumite condiții.
„Vreau să fac o precizare. Abrogarea legii privind recursul compensatoriu nu înseamnă că din momentul abrogării nu mai beneficiază nimeni de prevederile legii recursului compensatoriu.
Fiind sub incidența legii penale cele mai favorabile, abrogarea recursului compensatoriu va genera efecte, doar pentru viitor, vor beneficia în continuare de prevederile fostei legi, nu numai cei care se află astăzi în detenție, ci și aceia care sunt judecați astăzi și, de asemenea, cei care au comis fapte pentru care ar putea să fie condamnați, care îmbracă forma unor infracțiuni, până la momentul abrogării.
Extrem de presant este proiectul de lege din domeniul justiției, cel legat de prorogarea termenelor pentru cele trei măsuri legislative incluse în legile justiției și, de asemenea, din punctul meu de vedere, și a prevederilor legate de recursul compensatoriu.
În privința acestei teme, vreau să vă anunț că i-am cerut Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să se deplaseze pentru a avea discuții la nivelul CEDO, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului și mai ales angajamentele pe care vrem să ni le asumăm pentru a arăta că avem voința de a corecta lucrurile, iar această voință va fi exprimată încă din cursul anului viitor”,a declarat Ludovic Orban la finalul Biroului Politic Național al PNL de luni.