Nepoata lui Cristi Borcea, Tinna Latina, a lansat primul său single. Video

Nepoata lui Cristi Borcea, Tinna Latina, a lansat primul său single. Video GALERIE FOTO
Tinna Latina, nepoata lui Cristi Borcea, a lansat primul său single

Nepoata fostului acționar al lui Dinamo, Cristi Borcea, și-a lansat cariera muzicală. Maria Cristina Călin este o tânără care încă nu a împlinit 22 de ani, preocupată de artă și care vrea să își facă un renume și în muzică, în spatele numelui de scenă „Tinna Latina”. De altfel, unchiul Borcea și soția acestuia, Valentina Pelinel, au încurajat-o cel mai mult pe Tinna să își urmeze visul să înceapă o carieră artistică.

Tinna Latina, nepoata lui Cristi Borcea, nu este o artistă obișnuită

Interesant este că Maria Călin nu și-a ignorat nici educația. Tânăra a fost absolventă a Liceului Teoretic Internațional de Informatică București, unde a promovat bac-ul cu media 8,86 și a intrat printre primii la Facultatea de Drept la Universitatea Româno-Americană, unde în prezent, este în ultimul an de facultate.

Pasiunea pentru muzică a nepoatei lui Cristi Borcea a început la vârsta de 11 ani. Pe atunci tânăra era o mare fană a trupei RBD, a Shakirei și a muzicii latino. La vârsta de 15 ani, s-a apucat de canto, încurajată și remarcată de profesorii ei de la liceu, care o implicau în tot felul de proiecte și activități muzicale.

Tinna Latina, nepoata lui Cristi Borcea, a lansat primul său single

Tinna Latina a început să cânte la 15 ani

La vârsta de 15 ani a început să cânte în corul bisericii, balul bobocilor, concursuri și alte evenimente. Maria a facut cursuri de canto cu profesori cunoscuți, cum ar fi: Viorela Filip, Răzvan Trandafir, Raluca Leoacă și Crina Mardare, profesori de excepție, care au ajutat-o să evolueze și să-și îmbunătățească calitățile vocale.

Tânăra își face debutul în muzică, pe piața internațională, cu piesa “Tinna Latina”, o piesă fresh, motivațională și pe ritmuri latino. Piesa este facută în studio-ul băieților de la Fly Project(Fly Records Music), piesă la care au contribuit: Tudor Ionescu, Dan Denes, Alin Onoiu și Harvis Cuni Padron.

Tinna are obiective îndrăznețe. Ea își dorește să facă performanță în muzica latino, la nivel internațional și consideră că cele mai importante atribute care definesc un artist complet sunt: talentul, caracterul și capacitatea de a transmite ceea ce cântă.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×