NATO, apel către talibani în plină pandemie de coronavirus: „Lupta trebuie oprită urgent”

Flaviu Popa   
în Stiri de ultima ora
29/03/2020, 15:49
NATO, apel către talibani în plină pandemie de coronavirus: „Lupta trebuie oprită urgent”
NATO cere încetarea violențelor din Afganistan

NATO a făcut apel la încetarea luptelor din Afganistan, pe fondul pandemiei de coronavirus. Prin vocea secretarului general Jens Stoltenberg, NATO a lansat apelul la „o pauză umanitară a luptelor într-o țară foarte afectată de virus”.

NATO cere încetarea violențelor din Afganistan

Oficialul NATO crede că războiul de gherilă ar trebui să înceteze până în momentul în care pandemia de coronavirus va fi stopată, conform unor declarații acordate ziarului francez Le Journal de Dimanche, conform Agerpres.

„Trebuie urgent să se oprească luptele, vorbim de o pauză umanitară, pentru a reduce amenințarea coronavirusului. Instabilitatea e la ordinea zilei în Afganistan, țară aflată într-o situație foarte dificilă, în condițiile în care e și foarte afectată de coronavirus”, a declarat secretarul general.

Situația din Afganistan nu pare gravă privind statisticile, însă numerele par a fi irelevante în condițiile în care Afganistanul nu are capacitatea de a testa la scară largă populația.

Momentan, au fost înregistrate 120 de cazuri de contaminare cu COVID-19 și 4 decese, însă specialiștii avertizează că numărul este cu mult mai mare.

După 40 de ani de războaie, Afganistanul nu își va putea proteja cei 35 de milioane de locuitori dacă epidemia de coronavirus va scăpa de sub control în această țară. Ca o primă măsură, afganii au eliberat peste 10.000 de prizonieri, pentru a nu crea focare de infecție cu COVID-19.

În prezent, luptele s-au intensificat între talibani și forțele guvernamentale. NATO are 16.000 de soldați staționați în Afganistan în acest moment. Stoltenberg a făcut apel către talibani pentru a reduce violențele:

„Talibanii trebuie să-și țină promisiunea de a reduce violențele, trebuie să demareze negocierile și să ia măsuri pentru a permite o încetare permanentă a focului”.

În 29 februarie, talibanii au semnat un document prin care s-au angajat să desfășoare tratative de pace cu guvernul afgan, în schimbul retragerii trupelor americane din Afganistan. Talibanii se războiesc cu forțele guvernamentale pe care le consideră simple marionete ale SUA.

  • 120 de cazuri de coronavirus au fost raportate în Afganistan
Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×