Monica Anghel s-a retras în munți la pensiunea părinților ei din județul Argeș. Acolo își petrece carantina împreună cu întreaga ei familie.
Vedeta a avut parte și de un episod puțin mai neplăcut în timpul unei nopți, probabil din cauza presiunii atmosferice de la munte.
Artista a amețit la un moment dat, însă nu s-a panicat, căci nu se consideră ipohondră de fel. Cântăreața a povestit prin ce a trecut și cum a depășit momentul care ar fi speriat pe oricine altcineva.
„Alaltăieri seară m-am trezit din somn cu o amețeală teribilă, care nu avea nicio motivație logică. M-am dus în camera alăturată, pentru că era mai răcoare acolo, am deschis geamul larg, am respirat încet și am stat calmă, m-am întins în pat și mi-am spus de foarte multe ori că sunt O.K, că nu am de la ce să am amețeală, că mă simt bine, că totul este perfect”, a mărturisit vedeta pentru revista Viva!.
Interpreta de muzică ușoară a spus că tot ce contează acum este sănătatea ei și a familiei ei, alături de care încearcă să aibă cât mai multe activități, să facă mișcare, să ducă o viață ferită de excese.
Cei care îi sunt aproape sunt părinții, băiețelul ei și finul, având o adevărată echipă cu care are grijă de conacul de la Sfânta Elena.
„Aviv face lecții pentru școală pe Internet, tot pentru școală face lecții de pian, vorbim cu prietenii, cu oamenii dragi, ne gândim la fiecare dintre ei, să fie bine”, a mai spus cântăreața.
Ca mai toți românii, vedeta respectă restricțiile impuse de autorități și a spus că nu s-a mai văzut cu nimeni de când întreaga țară a intrat în izolare.