Momente dificile pentru Cristina Spătar. A făcut nouă fertilizări
Cristina Spătar a trecut prin clipe nu foare ușoare. Cântăreața nu prea a avut noroc în dragoste, ea dorindu-și dintotdeauna să aibă o familie frumoasă și fericită. Chiar dacă s-a confruntat cu o problemă de inferitilitate și a fost nevoită să facă nouă fertilizări, Cristina a reușit să aducă pe lume doi copii.
„Am făcut nouă fertilizări. Inclusiv doctorița mea mi-a spus că sunt foarte ambițioasă. Cine a trecut prin așa ceva, știe ce înseamnă. E foarte solicitant psihic. te deformează, dacă vrei. Unele se îngrașă, altele slăbesc, unele capătă celulită. Hormonii aceia mi-au făcut cadou o mare celulită, dar nu m-a interesat la momentul respectiv. Nu mă mai văd cu un copilaș, am o vârstă. Mi-am dorit la un moment dat, dar nu mai e cazul. Eu îmi mai doream. În afară de Aida și de Albert, eu îmi mai doream doi, când eram măritată. Și bona mea îmi spunea: “Ai să vezi tu cât de greu e cu doi, dar cu patru”…”, a declarat Cristina Spătar, la Antena Stars.
Artista a făcut declarații emoționante și despre perioada de depresie prin care a trecut, după ce a devenit mamă, dar și despre divorțul de omul de afaceri Alin Ionescu.
„Mi-a fost foarte greu în perioada în care am născut. Într-adevăr a existat depresie după nașterea copiilor, depresie specifică perioadei. După aceea a fost o perioadă foarte dureroasă puțin înainte de divorț și după divorț. Poate a fost mai ușoară după ce fostul meu soț mi-a cerut divorțul, pentru că am înțeles că acela e finalul și nu mai am nicio speranță și m-am consolat, m-am resemnat. Dar oricum nu a fost ușor, pentru că a trebuit să mă resetez și să mă gândesc la o nouă viață, o nouă viață fără el, doar cu copiii. Eu sunt o peroană foarte puternică, viața mi-a dat foarte multe lovituri”, a mai afirmat Cristina Spătar.