Verificări la clinica stomatologică din Pitești după ce un copil de 4 ani a intrat în comă. Instituția a fost sancționată cu 2.000 de lei. Reacţia ministrului Sănătăţii

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
11/02/2020, 12:32
Verificări la clinica stomatologică din Pitești după ce un copil de 4 ani a intrat în comă. Instituția a fost sancționată cu 2.000 de lei. Reacţia ministrului Sănătăţii
Ministerul Sănătății face anchetă în cazul clinicii stomatologice din Pitești. Sursa foto: Hepta.ro

Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Argeș au demarat o anchetă în cazul băiețelului de 4 ani care a intrat în comă după o anestezie generală efectuată în cabinetul medicului stomatolog. Minorul se află în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Primele măsuri în cazul copilului de 4 ani din Pitești anesteziat la stomatolog

Ministerul Sănătății a solicitat o anchetă în cazul clinicii stomatologice private din orașul Pitești unde un copil de numai 4 ani a ajuns în stare de inconștiență la spital după ce medicul stomatolog i-a făcut o anestezie generală pentru a-i trata cariile.

„Inspectorii sanitari argeșeni verifică condițiile în care s-a acordat asistența medicală copilului, respectarea protocoalelor medicale și a legislației în vigoare privind acordarea anesteziei, autorizația sanitară de funcționare a clinicii, condițiile igienico–sanitare din unitate.

Din primele verificări, părinții s-au prezentat cu copilul în data de 10.02.2020 pentru efectuarea unui tratament stomatologic la clinica din Pitești. Clinica stomatologică are autorizație sanitară de funcționare (ASF) eliberată de DSP Argeș cu nr.170 din 28.07.2016 pentru obiectul de activitate consultații și tratamente în specialitățile medicină dentară și ortodonție”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Sănătății.

Clinica stomatologică din Pitești nu deține Secție ATI

De asemenea, inspectorii sanitari au mai descoperit că respectiva clinică stomatologică nu are în structura sa de funcționare o secție ATI, motiv pentru care nu ar fi trebuit să efectueze anestezii generale în rândul pacienților, mai ales pe copii.

Inspectorii DSP Argeș au amendat conducerea clinicii din Pitești cu suma de 20 000 lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizația Sanitară de Funcționare. (HG 857/2011, art.3, lit. e). Ancheta este în derulare și urmează să se afle cauza exactă care a dus la starea gravă a copilului de 4 ani.

Concluziile vor fi prezentate conducerii MS într-un raport cu privire la situaţia existentă. În același timp și polițiștii din Pitești au deschis o anchetă, în ciuda faptului că părinții băiatului nu au depus plângere penală împotriva instituției stomatologice.

Victor Costache susţine că anestezia generală poate fi făcută în structuri sanitare acreditate

Ministrul Sănătăţii a declarat că nu au fost respectate „normele minime de securitate”. Costache a precizat că anestezia generală poate fi făcută numai în structuri sanitare acreditate în acest sens.

Este o dramă şi suntem alături de familie. Suntem revoltaţi să ştim că este o practică şi mă bucur că avem şansa să transmitem acest mesaj întregii ţări şi tuturor celor care în cabinete stomatologice folosesc fără autorizare această anestezie generală intravenoasă cu propofol. Din câte ştiu eu a fost un cocktail cu propofol dormicum fără a respecta normele minime de securitate. Anestezia generală poate fi dată în structuri sanitare acreditate. Nu putem da anestezie generală unde considerăm că se poate da anestezie generală. Transmitem un mesaj medicilor anestezişti să înceteze aceste practici. Din păcate, nu este un fenomen punctual. Se întâmplă pe larg la nivel naţional. A trebuit să se întâmple o tragedie ca să fie demascat acest fenomen şi vă transmit fermitatea echipe noastre pentru a înceta aceste practici„, a subliniat ministrul.

Victor Costache a mai spus că astfel de practici vor fi sancţionate până la închiderea totală a autorizaţiei unităţii medicale.

Vom lucra împreună cu echipele noastre de control, împreună cu colegii din Colegiul Medicilor pentru a sancţiona imediat şi ferm orice altă practică de acest gen. (…) De îndată ce vom avea sesizări, vom transmite un ordin în teritoriu şi, când ştim de aceste situaţii punctuale, se va acţiona ferm şi se va merge până la închiderea totală a autorizaţiei şi suprimarea acestor autorizaţii de funcţionare a acestor instituţii. (…) Anestezia generală pe venă este o procedură care devine sigură când este practicată într-o instituţie sanitară unde … există întotdeauna riscul ca această anestezie, dacă nu este monitorizată, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poţi intuba un pacient într-un cabinet de anestezie dacă nu este ventilator?„, a adăugat Costache.

Eroare medicală sau anestezia generală, cauza stării micuțului de 4 ani

Anestezia este foarte des utilizată în cazul tratamentelor dentare aplicate copiilor. Însă nu toate substanţele anestezice se administrează copiilor sub patru ani, iar medicii stomatologii trebuie să cunoască foarte bine acest lucru.

Primele cercetări au arătat că micuțul a primit o doză mult prea mare de anestezic pentru o intervenție la măsea. Cercetările au mai scos la iveală faptul că băiețelul a fost ținut în cabinetul medicului stomatolog mai bine de 3 ori până când o asistentă a apelat numărul de urgență 112.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×