Milionarul italian Gianluca Vacchi, în culmea fericirii! Iubita cu 27 de ani mai tânără este însărcinată

Bogdan Solomon   
în Stiri mondene
13/05/2020, 15:43
Milionarul italian Gianluca Vacchi, în culmea fericirii! Iubita cu 27 de ani mai tânără este însărcinată
Gianluca Vacchi, tată pentru a doua oară. Iubita sa este însărcinată. Sursa foto: Instagram

În plină pandemie de coronavirus, Gianluca Vacchi, milionarul italian devenit celebru în întreaga lume datorită stilului său excentric și nonconformist, a primit cea mai frumoasă veste. Iubita sa, o brunetă superbă cu 27 de ani mai tânără, este însărcinată și îi va dărui un băiețel. Controversatul afacerist mai are o fiică, pe Ginevra Mavilla, născută în iulie 2002, dintr-o relație anterioară.

Gianluca Vacchi va avea un băiat. Iubita sa este însărcinată

Și pentru că un astfel de anunț nu poate fi făcut decât într-un mod inedit, Vacchi (52 de ani) a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare stând în genunchi în fața lui Sharon Fonseca, în timp ce tânăra are burtica de graviduță la vedere. De altfel, în spațiul public se vehicula de mai multă vreme informația că modelul din Venezuela și partenerul său așteaptă un copil.

Mulțumesc foarte mult pentru dragostea pe care ne-ai dăruit-o. Mulțumim pentru acest minunat cadou”, a scris italianul în dreptul pozei care a strâns peste 1,3 milioane de aprecieri într-un timp record. Încântați de această veste, fanii le-au transmis celor doi toate gândurile lor bune și așteaptă cu nerăbdare să-l cunoască pe noul membru al familiei, de îndată ce micuțul va vedea lumina zilei.

Astăzi este Ziua Mamei și, bineînțeles, primul meu gând a mers către mama mea. Dar, trebuie să spun, m-am gândit la o potențială mamă pentru copilul meu. Și această femeie are calitățile lui Sharon. Sunt foare mândru și fericit că eu și Sharon vom și părinți și că Sharon este femeia pe care mi-am dorit-o mereu ca să fie mama copilului meu”, a mai scris Gianluca Vacchi pe Instagram.

S-a retras din viața profesională și face senzație în mediul online

Într-un interviu pentru Business Insider, omul de afaceri italian a declarat că viaţa sa profesională s-a încheiat la 45 de ani, iar de atunci, a decis să urmeze un nou stil de viaţă, care i se potriveşte de minune. „La 45 de ani am realizat că lumea nu mai are să îmi ofere nimic. Nu mai sunt interesat să câştig bani deloc, acum sunt interesat de lucrurile care mă fac curios”, a dezvăluit acesta.

Iar dacă vă gândeați că a stat degeaba în ultimii ani, ei bine, trebuie să aflați că şi-a îndreptat atenţia spre social media, reușind să devină un adevărat influencer. „Nu sunt îndeajuns de bătrân încât să nu fiu interesat de modul în care tinerii comunică acum, şi evident, de modurile în care aceştia se distrează.

Oamenii nu se mai uită în ziar dimineaţa, primul lucru pe care îl fac atunci când se trezesc este să se uite pe Instagram. Toată lumea a devenit interesată de ce se petrece cu vieţile altora. E ciudat, dar asta e”, a mai spus. Gianluca Vacchi.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×