Mihaela Rădulescu și-a lăsat fanii fără cuvinte, după ce a postat o serrie de fotografii fără precedent. Vedeta, acum în vârstă de 49 de ani, arată incredibil. Corpul ei este sănătos și bine sculptat, așa că mereu se afișează în niște ipostaze provocatoare, însă, de data aceasta fotografiile sunt extrem de sexy. Mihaela Rădulescu, îmbrăcată sumar, este dată pe corp cu ulei, astfel că rezultatul este extrem de senzual și a pus pe jar imaginația bărbaților.
Până în acest sezon, vedeta a făcut parte din juriul uneia dintre cele mai urmărite emisiuni de talente ”Românii au talent”. Chiar dacă a ales să părăsească emisiunea, așa că nu va mai apărea atât de des pe micile ecrane, Mihaela nu a încetat în a arăta ca scoasă din cutie.
Un dintre cele mai îndrăgite prezentatoare ale anilor 2000 a rămas în lista celor mai sexy și dorite femei din România. A fost căsătorită de 3 ori până acum. Primul, care i-a fost soț, timp de câteva luni, în 1989, a fost Bogdan Rădulescu. Al doilea, și cel mai controversat de altfel, a fost Ștefan Bănică Jr, între anii 1997 și 1999. Iar, cel cu care a ales să facă și un copil, ce acum este un adolescent în toată firea, este omul de afaceri Elan Schwartzenberg. O altă relație, care s-ar clasa pe locul al doilea în ceea ce privește nivelul de controverse, provocări, ar fi relația cu Dani Oțil, prezentatorul de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”. Așa că, după multe încercări de iubire și mulți ani petrecuți cu diferiți parteneri, inima ei îi spune să se oprească la un parașutist austriac.
Din anul 2014, Mihaela Rădulescu are o relație, în afara granițelor țării, cu Felix Baumgartner. Întrebată ce părere are despre o posibilă căsătorie cu acesta, vedeta a răspuns clar ”nu”. ”Nu avem aşa ceva în plan. Eu nu vreau niciun alt măritiş, vreau doar să fiu fericită, iubita şi preţuită. Câtă vreme simt asta, pot să dau tone de iubire şi dedicare la schimb. Nu mai cred că nişte hârtii ar fi vreo garanţie de rezistenţă în cuplu, cred că doar nişte sentimente trainice pot face asta. Şi aici stăm bine”, a declarat fosta jurată de la Pro TV.
În continuarea subiectului, aceasta și-a argumentat răspunsul. ”Suntem un cuplu cu foarte multă libertate de ambele părţi, cu meserii acaparante şi cu o enormă plăcere de a fi împreună, în absolut orice împrejurare. Nu funcţionăm după manual, dar trăim tot ce ne învaţă manualul că e important într-un cuplu. Ce-mi doresc cel mai mult ? Să-mi fac băieţii fericiţi, în primul rând pe Ayan, şi apoi pe Felix, căci şi ei mă fac fericită şi mândră în atâtea feluri“, a încheiat Mihaela.