Mihaela Borcea a scăpat de intoxicația cu mercur cu ajutorul divinității. Fosta soție a lui Cristi Borcea a povestit chiar ea cum a depistat că este în mare pericol și la ce a recurs, atunci când a simțit că medicii nu o pot salva singuri.
În 2011, Mihaela Borcea a aflat, în urma unor analize, că este intoxicată cu metale grele, inclusiv mercur. Prin urmare, a făcut mai multe tratamente la o clinică din Viena, însă a considerat că asta nu e tot ce poate face pentru a se însănătoși. În cele mai grele momente din viața ei, Mihaela a înțeles că este cazul să apeleze la Divinitate, pentru că doar așa va reuşi să scape de probleme.
Fosta soţie a lui Cristi Borcea a mers atunci în Grecia, la o mănăstire foarte cunoscută. Acolo, a participat la mai multe slujbe de purificare. Asta, spune Mihaela Borcea, a ajutat-o enorm și atunci, și mai târziu.
”A fost o călătorie cu o puternică încărcătură spirituală. Am fost la Mănăstirea Sf. Nectarie din Eghina, unde am întâlnit nişte preoţi deosebiţi, care m-au sfătuit şi care mi-au făcut slujbe de purificare speciale. Acolo sunt şi moaştele Sf. Nectarie. Am stat mult de vorbă cu acei preoţi, care sunt o adevărată binecuvântare. Mi-am pus speranţa de vindecare în medicină şi în puterea lui Dumnezeu. Cred că Dumnezeu a avut un scop pentru care mi-a dat această încercare”, a spus Mihaela Borcea.
În 2011, atât Mihaela Borcea cât și Cristi Borcea au fost intoxicați cu metale grele, printre care și mercur. Atunci, cei doi au spus că nu știu cine le-ar vrea răul, însă nici nu își pot explica o concentrație de 9 ori mai mare de mercur în corpul lor. “Stările erau foarte ciudate: aveam înțepături în zona inimii, stări de amețeală, de rău, nu mă puteam ridica pentru o oră, două din pat. Două luni și jumătate a fost un coșmar, stările de rău erau inexplicabile”, a declarat Mihaela Borcea la acea vreme.