Arsenie Boca, cunoscut drept și Părintele Ardealului, a lăsat în urma sa nenumărate sfaturi pentru cei care țin cont de cuvântul Lui Dumnezeu. Una dintre povețele lui se referă la Postul Crăciunului, care este unul dintre cele mai importante din cursul anului bisericesc. Mărturisirile părintelui Arsenie Boca despre această perioadă dinaintea Nașterii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, i-a cutremurat pe mulți dintre aceia care le-au aflat.
Postul Crăciunului 2018 a început pe 15 noiembrie, după ce s-a lăsat sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Acesta ține 40 de zile, ceea ce înseamnă că se va încheia pe 25 decembrie 2018.
Potrivit mărturisirilor făcute de Părintele Ardealului, Postul Nașterii Mântuitorului reprezintă o luptă aspră a credincioșilor cu propriile trupuri. El spunea că acesta are scopul de a curăța corpul uman astfel încât “să nu mai fie nici o piedică pentru suflet”.
“Postul este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni”, declara Arsenie Boca despre Postul Crăciunului.
Postul Crăciunului amintește de postul patriarhilor și drepților din Vechiul Testament și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Hotărârea ca toți credincioșii să țină post timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, care s-a ținut în 1166, pe vremea patriarhului Luca Chrysoverghi.