În condițiile în care coronavirusul a infectat deja pe teritoriul României nu mai puțin de 28 de persoane, iar alte 107 sunt suspecte, aflându-se în carantină instituționalizată pentru a fi testate, autoritățile s-au văzut nevoite să recurgă la măsuri drastice, în speranța că astfel vor reuși să stopeze răspândirea agentului patogen.
Prin urmare, au fost interzise evenimentele cu peste 1.000 de participanți până la sfârșitul acestei luni, în vreme ce toate școlile din țară își vor sista cursurile timp de o săptămână, începând de miercuri, 11 martie, cu posibilitatea ca termenul să fie prelungită dacă situația o impune. Totodată, având în vedere numărul semnificativ al credincioșilor care participă în mod regulat la slujbele oficiate în lăcașurile de cult, Mitropolia Banatului le-a transmis preoților din Centrul Parohial Timișoara o serie de recomandări, cu scopul evitării aglomerațiilor.
Printre acestea se numără și cea potrivit căreia enoriașii să asculte slujbele la difuzoarele montate special în curtea fiecărei biserici. De asemenea, toate obiectele cu care intră în contact credincioșii trebuie să fie dezinfectate periodic, iar oamenii bolnavi sunt rugați să rămână acasă, pentru a proteja sănătatea semenilor lor.
„Duminica, în biserici, mai ales în Timişoara, unde se adună câte 200 de credincioşi, se poate sta şi în afara lăcaşurilor de cult, în curtea bisericilor, pentru că marea majoritate a bisericilor au sisteme de sonorizare. Sunt foarte mulţi credincioşi care vin, intră cinci minute în biserică, aprind o lumânare, apoi pleacă mai departe.
Instrucţiunile sunt transmise acum şi în teritoriu, pentru a anunţa toţi preoţii. Am transmis în biserici să se ia măsuri de dezinfectare a tuturor obiectelor cu care vin în contact direct credincioşii: uşi, strane, icoane, balustrade, podeaua se dezinfectează cu materiale de dezinfecţie specială.
Suntem conştienţi de ceea ce înseamnă protecţia credincioşilor. Toţi preoţii îi anunţă pe credincioşii care sunt răciţi să nu vină la biserică. Sunt chemaţi în timpul săptămânii cei care doresc să se spovedească şi să se împărtăşească în acest post, pentru ca atunci sunt mai puţini oameni în biserică”, se arată în comunicatul transmis de Mitropolia Banatului preoților din Centrul Parohial Timișoara.