Cel mai mare retailer online, eMAG, a decis să subvenționeze măștile medicale, astfel încât cei care vor achiziționa produsele de pe această platformă vor plăti doar 3 lei pentru o astfel de mască, anunță compania printr-un comunicat de presă.
Pe fondul discuțiilor referitoare la riscul crescut de infecţie cu Covid-19 (Coronavirus) în rândul populaţiei, măștile medicale ce aveau prețuri modice s-au epuizat imediat. În acest context, mai mulți comercianți au crescut imediat prețurile la stocurile rămase, iar eMAG a decis să acopere o parte a costurilor cu aceste echipamente de protecție.
„Dată fiind amploarea fără precedent a cererii pentru astfel de produse am identificat stocuri în România şi am cumpărat tot ce se putea găsi în ţară, de la distribuitorii existenţi. Astfel, am achiziţionat măşti şi la preţul de 7 lei/bucata, însemnând 350 de lei setul de 50 de bucăţi, şi am decis să suportăm diferenţa de preţ în toată această perioadă astfel încât clienţii să le poată cumpăra la 3 lei bucata”, arată comunicatul celor de la eMAG.
„Chiar dacă în magazinele online mari din Vestul Europei preţul pentru o mască a ajuns la 5 lei, iar în farmacii între 3-5 lei sau stocurile sunt epuizate, eMAG va subvenţiona costul pe perioada crizei de măşti medicale”, mai precizează compania de retail online
Companiile care comercializează măști medicale au intrat în vizorul Consiliului Concurenței, după ce mai multe site-uri au început să afișeze prețuri la măștile medicale de peste 20 de ori mai mari comparativ cu acum câteva zile.
Consiliul Concurenței a decis să investigheze comportamentul firmelor ce se ocupă cu vânzarea produselor și echipamentelor de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, anunță președintele instituției.
Măsura vine în contextul în care s-a constatat o majorare excesivă la prețul măștilor medicale, a declarat pentru News.ro preşedintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu.
”La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările. În acelaşi timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat.
Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora”, a declarat preşedinte Consiliul Concurenţei.
Potrivit reglementărilor, companiile care încalcă Legea concurenței pot fi amendate cu sume ce ar putea ajunge și până la 10% din cifra de afaceri.
”Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, aşa cum ştiţi, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.
În ultimele zile, mai multe firme ce vând echipamente de protecție au început să vândă măștile medicale cu prețuri exagerat de mari, speculând nevoia unor astfel de produse din cauza răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus în Europa.
De exemplu, s-a descoperit că un singur set cu 50 de măşti medicale, comercializat pe internet, a ajuns să coste aproape 500 de lei, adică 10 lei/ bucata, faţă de câteva zeci de bani cât era până zilele trecute.