Categorie: Autor:

Mărturiile dureroase ale răniţilor din Colectiv externaţi astăzi: „Am avut dureri pe care nu le doresc nimănui”

Patru dintre tinerii internaţi în spital după tragedia din Colectiv au fost externaţi, astăzi. Şi tot de astăzi, viaţa va fi altfel pentru ei. Alex Plingu, Andrei Trifan şi Andrei Bud au fost externaţi astăzi, după o lună şi jumătate de spitalizare. Pentru ei, viaţa nu va mai fi niciodată la fel. Sunt fericiţi că au scăpat cu viaţă din tragedia în urma căreia au murit 61 de ani şi că vor petrece sărbătorile acasă, dar se gândesc, zi de zi, şi la cei care au pierdut oameni tragi în incendiu.

Alex Plîngu, fost concurent al show-ului X Factor, vrea să se bucure, de acum înainte, de fiecare moment al vieţii pe care, înainte, nu îl preţuia. Am avut dureri pe care nu le doresc nimănui. Mă uit în urmă şi nu îmi vine să cred că am trecut peste. O să mă duc acasă ca un om normal, o să fac duş, o să ascult muzică. (…) Acum de Crăciun cum o să facă oamenii astia care si-au ingropat copiii, o parte din sufletul lor… când iţi îngropi copilul, când arunci cu pământ peste el cum te simti?”, a spus el, la ieşirea din spitalul în care a stat timp de o lună şi jumătate.

Un al supravieţuitor al tragediei, Andrei Bud, a rămas profund marcat de ajutorul pe care l-a primit atât de la oameni simpli, cât şi de la cadrele medicale. „Aceasta a fost o lectie de viata o lectie tragica. Au venit de pe strada, ne-au ajutat in clipele noastre de suferinta, ne-au umezit buzele cu apă, ne-au adus de mancare, fructe, suplimente. În toata aceasta perioada, in care am stat cantonati in salon, nu am fost vizitat de nicio autoritate decat de primarul meu din Mangalia”, a spus tânărul, şi el externat astăzi.

În acest moment, în spitalele din Bucureşti mai sunt internaţi 19 oameni, iar în clinicile din străinătate sunt 21 de răniţi, dintre care doi în stare critică.

Sursă: www.libertatea.ro

Taguri: colectiv