Un supravieţuitor al incendiului de la Colectiv a făcut mărturii cutremurătoare în cadrul unei conferinţe de presă, la Spitalul Bagdasar Arseni. Acesta a precizat că a reuşit să se salveze din incendiu după ce s-a târât pe coate şi pe genunchi până la ieşire, aşa cum a învăţat în armată. Rănitul a afirmat că le-a spus celor din club să se lase jos pentru a nu inhala fum astfel încât să îşi salveze viaţa. Acesta a mai spus că păstrează în minte imiaginile cu tinerii fericiţi, înainte de incendiu, dar şi imaginile îngrozitoare de după, cu tinerii care pieriseră în incendiu. Bărbatul a spus că nu poate uita şi nu poate şterge cu butretele ce s-a întâmplat.
„Nu am fost singur, am fost cu alti prieteni care isi lansau pe scena un album. Cand a izbucnit incendiul, era o stare de haos genereal dupa cateva secunde a inceput un foc puternic, dupa o busculada de care nu as vrea sa aiba parte nimeni. Eram exact la mijlocul scenei in fata camerolor de filmat. Am fost atentionat de cameraman sa ma dau jumatate de metru in fata, ca sa nu perturb fimarea. Am vazut ca focul ia amploare si in pregatirea mea de 25 de ani de zile de armată, mi- am dat seama de pericol si am cautat un mod de a-mi salva viata. Am incercat sa le induc oamenilor o umbra de reactie sa reacţioneze pozitiv şi să se salveze cât mai mulţi. Am înţeles că au auzit multi. Cei mai nepergatiti au inceput sa traga de cei din fata ca sa se salveze ei. Eu pana am iesit am reusit sa imi mentin respiratia cu ochii inchisi si m-am tarat pe coate si genunchi.(….)Conducerea clubului trebuia sa pună minimul de măsuri în orice intitutie trebuie sa existe un extinctor, un hidrant pe care sa il putem manevra toţi. Nu ma pot baga in polemici de acest fel dar eu cred ca adevaratii vinovat trebuie pedepsiti, dar ma repet, nu este cazul nsotru eu am venit sa sustin aceststi oameni minunati care ne-au ajutat sa trecem peste durerile fizice. Avem echipe de medici de psihioterapeuti care au renunţat la familie ca sa ne ajute pe noi. Se zice că ierţi, dar nu uiţi, eu cred că iertarea va veni uşor uşor, dar nu trebuie să uităm. Pe mine nu ma va opri sa sustin muzica rock romaneasca. Mai am imaginile tinerilor fericiti, iar apoi acele imagini de coşmar. Nu pot să dau uitării sau să ştergem cu buretele”, a spus ranitul, la spital.
„Oamenii din Colectiv au văzut că moartea este foarte urâtă”
Un alt supraviţuitor a afirmat că nu trebuie să uităm niciodată tragedia din Colectiv. „Oamenii au văzut destulă tristeţe, destulă moarte. Au văzut destule victime, au văzut oameni arşii de vii. Ne întrebaţi dacă vom uita vreodată … nu trebuie să uităm aşa ceva. Aşa ceva nu trebuie să se întâmple într-un stat civilizat”, a precizat acesta, adăugând că persoanele aflate în Colectiv au văzut că moartea este foarte urâtă şi că viaţa este un fir de nisip. „O poţi pierde oricând”, a continuat tânărul.
„Vrem să le mulţumim tuturor care ne sunt alături, care ne ajută, mulţumim voluntarilor, echipei de doctori, asistentelor, femeilor care fac curăţenie de 4-5 ori pe zi. Ne simţim oameni”, a precizat supravieţuitorul. „Mi-am scimbat optica. Este mult mai plăcut să te bucuri, decât să urăşti. Este mai benefic să râdem, decât să plânge. Suntem trataţi extraordinar şi cine spune că sistemul medical românesc nu este bine pus la punct nu ştie nimic. Suntem copiii lor, sunt doctori care au stat trei zile în gardă ca să putem arăta aşa”; a detaliat tânărul.
„Încercăm să trecem peste această nenorocire. Oamenii au văzut destulă moarte la televizor”, a afirmat acesta. „Pentru tine ce înseamnă viaţa?”, a spus răspuns acesta la o întrebare a unui jurnalist.
„Am avut arsuri mai slabe, am fost printre cei norocoşi. Am incercam sa infectăm celelalte saloane cu voie bune şi să fim împreună, să cântăm, să râdem împreună”, a mai spus supravieţuitorul din coşmarul din Clubul Colectiv.
Sursă: www.realitatea.net