Noul ministru al Muncii, Marius Budăi, explică de ce nu va fi majorat salariul minim pentru angajații care au o vechime în muncă mai mare de 15 ani. După ce au hotărât să se țină de promisiune pe jumătate, ministrul Muncii Mariu Budăi declară nonșalant despre adevăratul motiv pentru care s-a luat decizia de eliminare a salariului minim pentru persoanele cu vechime în muncă.
În momentul de față, salariul minim brut este de 1.900 de lei și se va majora doar pentru angajații cu studii superioare care au vechime de cel puțin un an. „După cum bine ştiţi, aceste măsuri se iau în discuţie şi cu patronatele şi cu sindicatele. De la 1 ianuarie, vor beneficia de 2.080 de lei pentru cei cu studii medii, iar pentru cei cu studii superioare doar cei care au un an vechime în studii superioare. Nu am dat un pas înapoi, atunci când iei o măsură discuţi cu ambele părţi, iar patronatele au spus că această măsură e posibil pe termen scurt să afecteze exerciţiul financiar, iar atunci am ajuns la această concluzie”, a mărturisit Marius Budăi, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Mediafax.
Marius Budăi este înlocuitorul fostului ministru Lia Olguța Vasilescu. Acesta nu a putut estima careva fi impactul bugetar după majorarea salariului minim. „Nu am datele în faţă şi nu pot să fac aproximări. Impactul bugetar va fi calculat doar cu plus pentru bugetul de stat, pentru că noi vom colecta. Măsura a fost luată doar în discuţie şi cu sindicatele şi cu patronatele, se ştia măsura de câteva luni. (…) „Nu am un impact, nu am calculat acum. Impactul bugetar va fi calculat doar cu plus pentru bugetul de stat, pentru că noi vom colecta”, a spus Budăi.
Ministrul Budăi a precizat că impactul bugetar „va fi pe plus”, dar nu știe câți angajați la stat se vor alege cu o mărire de salariu anul viitor. „Nu am datele în faţă şi nu pot să fac aproximări”, a adăugat ministrul Muncii.