Marian Godină a reacționat în stilul cu care ne-a obișnuit, după ce a văzut cum l-a criticat Mircea Badea în direct, la TV, după ce a aflat că polițistul a rămas fără permis. Celebrul om al legii din Brașov a distribuit pe Facebook articolul scris pe blogul său în legătură cu acest subiect, iar la descriere a pus mesajul: „Am permis și pentru categoria A, deci oricând aș putea fi motociclist”.
Marian Godină a fost prins circulând cu viteză excesivă în timp ce se afla într-o localitate din România, iar moderatorul de la Antena 3 l-a taxat dur. „Godină prins, ce bine sună asta, cu 113 km/h în localitate. Iresponabil complet. Godină care este polițist și care este cioloșist și care a scris cărți. Ne explică nouă cu statul de drept”, a spus Mircea Badea în cadrul emisiunii „În gura presei”.
Articolul postat de Marian Godină pe blogul său și care îl vizează direct pe prezentatorul incisiv începe așa: „În 1985, copilul Mircea Badea, în calitatea sa de pionier comandant de unitate, închina ode regimului, recitând frumos texte învățate pe de rost. Atât de mult i-a plăcut, încât a ales să facă asta și acum, dar pe bani și fără să mai învețe textele pe de rost, ajungând la maturitatea la care cuvintele de laudă la adresa stăpânilor îi vin în mod firesc și cursiv la fel cum nici câinele meu nu a învățat pe de rost să latre de bucurie și să-mi lingă mâinile atunci când mă joc cu el sau îi dau mâncare”.
Potrivit mărturisirilor făcute de polițist incidentul s-a petrecut în vara acestui an.
„Mi se pare ilar că tocmai pionerul adult Mircea Badea mă numește milițian pe mine, care în anul 1985 nici nu existam, iar în ’89 aveam fix 3 ani. Deși, mă consideră un neica-nimeni (nu că eu aș fi zis vreodată că mă consider important), Mircea Badea și-a umplut aseară aproape jumătate din emisiune vorbind despre mine și cum am rămas fără permis, părându-i-se asta ceva de netolerat. Tocmai el care e cu egalitatea în fața legii și cu prezumția de nevinovăție.”, a mai scris Marian Godină în articolul postat pe blogul său.
„Am depășit viteza, am rămas fără permis și am primit amendă. În afara faptului că am greșit încălcând codul rutier, eu zic că lucrurile au decurs perfect normal și legal. Cam asta e normalitatea, ce contează că ești polițist? Ai greșit, plătești. Exact asta am făcut. Pentru curioși, întâmplarea a avut loc în luna iunie 2018, atunci când am putut achita amenda pe loc, direct la polițist și am primit chitanță”, a continuat Marian Godină pe blogul său.