Majorarea salariilor a fost înghețată la nivel național de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), care le-a solicitat directorilor executivi ai tuturor caselor județene de pensii să nu aplice majorările salariale prevăzute în Ordonanța de urgență 114. Documentul a fost făcut public de deputatul PNL Dan Vîlceanu.
„Vă rugăm prin prezenta să NU procedați la emiterea pentru personalul din subordine a deciziilor privind majorarea (OUG 114/2018) cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018, până la noi dispoziții. De asemenea, vă rugăm să NU puneți în aplicare ordinele privind majorarea salarială primite pe fax pentru directorul executiv și directorii adjuncți, până la primirea de la CNPP a unor noi dispoziții”, se arată în documentul dat publicității de deputatul PNL.
Articolul 34 din OUG 114/2018 prevede că „Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018.” Însă CNPP le-a solicitat directorilor executivi ai tuturor caselor județene de pensii să înghețe majorarea salariilor, iar documentul a fost semnat de către șeful Direcţiei Management Resurse Umane din cadrul CNPP, Gabriel Ionescu.
Cel care a făcut public documentul este deputatul PNL Dan Vîlceanu, care este de părere că acesta reprezintă „dovada că ne îndreptam spre falimentul statului. Astăzi vă arăt cât de critică a ajuns situația din lipsa de responsabilitate și competență a Guvernului și că dincolo de sloganul ‘avem bani pentru plata pensiilor și salariilor’ este o prăpastie în care România poate să cadă.”