Ludovic Orban a anunțat propunerile pentru postul de comisar european din partea României, una dintre prioritățile Guvernului său, proaspăt învestit în urma votului de încredere primit în Parlament. Este vorba despre Siegfried Mureșan și Adina Vălean, ambii europarlamentari ai Partidului Național Liberal.
„După consultarea preşedintelui Klaus Iohannis am luat decizia împreună să trimitem către preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, doi candidaţi pentru funcţia de comisar european. Este vorba despre europarlamentarii Siegfried Mureşan şi Adina Vălean”, a declarat premierul României, în cadrul primei ședințe de Guvern, desfășurate miercuri, 6 noiembrie.
Țara noastră se află la a patra nominalizare pentru postul de comisar european, după ce propunerile anterioare, înaintate de Guvernul Vioricăi Dăncilă, au fost respinse au fost respinse la Bruxelles. Pe rând, Rovana Plumb, Dan Nica și Victor Negrescu, au primit aviz negativ în diverse faze ale procesului de desemnare a noii Comisii Europene, conduse de Ursula von der Leyen. Totodată, Ludovic Orban a precizat că, în conformitate cu prevederile legale, va trimite către președinții celor două camere ale Parlamentului solicitarea de a organiza audieri în comisiile de specialitate.
Chestionată pe marginea acestui subiect, liderul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că formațiunea politică pe care o conduce nu va contesta propunerea venită din partea actualului Guvern. Fostul prim-ministru a lansat, însă, un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză că pune interesul personal mai presus de cel al statului român.
„Când vine vorba de un obiectiv de ţară, noi nu vom face ceea ce au făcut liberalii şi ce au făcut cei din grupul Renew Europe. Nu vom fi anti-români. Eu iubesc această ţară şi nu vreau ca România să fie pusă în situaţii neplăcute. Avem un război în interiorul ţării, electoral, între ghilimele, dar acesta nu trebuie să meargă dincolo de graniţele ţării.
Nouă ani de zile, de fiecare dată, am susţinut România. Vor propune un comisar. Nu vom ataca persoana respectivă, pentru că este importantă imaginea de ţară mai mult decât imaginea personală. Nu o să am aceeaşi abordare ca şi candidatul Iohannis, care imediat ce am făcut propunerea a sunat la Bruxelles ca să nu fie acceptat Victor Negrescu”, a spus Viorica Dăncilă.