Ludovic Orban nu dă înapoi: Fără pensii speciale în mandatul său!

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
09/12/2019, 21:26
Ludovic Orban nu dă înapoi: Fără pensii speciale în mandatul său!
Ludovic Orban a declarat că guvernul pe care îl conduce nu renunță la eliminarea pensiilor speciale. Sursa foto: captură Antena 3

Ludovic Orban nu dă înapoi și susține că guvernul pe care îl conduce nu va renunța la eliminarea pensiilor speciale. Șeful PNL a spus că acesta este unul dintre principalele deziderate ale mandatului său.

Ludovic Orban insistă cu eliminarea pensiilor speciale

„În ceea ce ne priveşte pe noi, PNL, decizia noastră este foarte clară: noi susţinem calculul pensiilor pe principiul contributivităţii. Asta este decizia politică a PNL, cu singura excepţie, a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare”, a declarat azi premierul României, Ludovic Orban.

„Le cerem parlamentarilor să-l amendeze, dar să susţină proiectul de lege, după care să punem capăt practicii pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu pentru militari. Mi se pare un act de dreptate, un act corect şi le cer parlamentarilor să voteze proiectul de lege al PNL privind desfiinţarea pensiilor speciale”, a mai spus liderul PNL, scrie știrileprotv.ro.

Scandal pe banii românilor

Printre măsurile pe care guvernul le-a anunțat deja se numără și înghețarea salariilor demnitarilor în 2020, idee cu care este de acord și președintele țării, Klaus Iohannis.

Astăzi, parlamentarii PSD au votat o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu. Aceasta a fost adoptată cu 59 de voturi pentru și 56 împotrivă, însă nu va avea niciun efect. Imediat după adoptarea moțiunii, Orban a declarat că nu îl va schimba pe Cîțu.

„Asta este o mișcare politicianistă ieftină. În mod normal domnul Teodorovici ar trebui să dea socoteală în altă parte pentru dezastrul bugetar pe care l-a lăsat… Ei nu au prevazut în buget banii necesari pentru plata pensiilor, ajutorul de încalzire, decontarea concediilor medicale…”, a spus Orban după adoptarea moțiunii simple.

Bugetul pe anul 2020 va fi adoptat în următoarele zile, cel mai probabil până de Sărbători, cu o cifră de deficit bugetar de 3,6%.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×