Lucian, nepotul lui Gigi Becali nu a ezitat și a râs de Alexandru Cumpănaşu, după ce acesta a cerut donaţii pentru campania la prezidenţiale. Lucian Becali a postat pe o rețea de socializare un mesaj ferm prin care l-a ironizat pe unchiul Alexandrei Măceșanu, tânăra despre care se crede că a fost violată și ucisă de Gheorghe Dincă în luna iulie la Caracal. „Hai sărăkiilor, donațzi, dacă nici pe ăsta nu-L ajutați, io nu știu ce să mai cred despre poporu’ ăsta, nu ne mai fakem bine !
Cumpănașu Președinte !? Am zis !”, a scris Lucian Becali. Reacția acestuia vine la puține momente după ce Alexandru Cumpănașu, candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie și-a lansat oficial noul partid politic, Mișcarea Forța România, dar și planul de măsuri cu care speră să câștige lupta pentru Palatul Cotroceni. Cumpănașu nu a stat prea mult pe gânduri și le-a solicitat oamenilor să doneze pentru ca el să-și ducă la bun sfârșit planurile.
Alexandru Cumpănașu a ieșit la rampă la sfârșitul lunii iulie atunci când nepoata lui a dispărut. Deși multă lume l-a acuzat că este principal beneficiar al dramei prin care trece familia fetei, unchiul tinerei a continuat să apară în presă și să acuze pe toată lumea. A terminat prin a anunța că intră în cursa pentru Palatul cotroceni. Mai mult de atât, Cumpănașu a declanșat un adevărat scandal la numărătoarea semnăturilor.
Acesta a spus că le-a adus pe toate cele două sute de mii necesare și a solicitat renumărarea lor. În cele din urmă i s-a permis să intre în competiție. „Ce am cerut noi este reaudirea familiei Dincă, inclusiv a fiului lui Dincă, pentru că la dosar există declarația așa-zisei menajere a lui Dincă, și reiese foarte clar ce scria despre Dincă. Dumneai avea rolul de a le aranja, iar fiul lui Dincă avea misiunea de a le scoate peste graniță în mod fraudulos, cu acte false”, a continuat Alexandru Cumpănașu să spună despre cazul în care a fost implicată nepoata lui.
Cumpănașu a mai precizat că plecarea lui Bănilă din funcție a fost „cea mai mare greșeală” care se putea face, specificând că acum la DIICOT au rămas doar procurorii de caz, iar Bănilă era singurul care putea supraveghea din exterior, controla și verifica cum se gestionează fiecare pas din anchetă.