Reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR pleacă săptămâna viitoare la Bruxelles pentru următoarea evaluare a acordului cu FMI, CE şi Banca Mondială, discuţiile având loc în premieră în afara ţării şi fără participarea Preşedinţiei, a partidelor politice sau a sindicatelor, potrivit programului.
„Decizia a fost legată de contextul intern al campaniei electorale, ambele părţi înţelegând ca discuţiile să nu fie folosite în scopuri politice, fiind mai degrabă discuţii tehnice. FMI are ca regulă să nu se implice în politicile interne pe perioada campaniilor electorale, dar era necesar ca această misiune de evaluare să aibă loc”, au declarat surse guvernamentale.
Spre deosebire de misiunile de la Bucureşti, care se întindeau pe o perioadă între zece zile şi două săptămâni, negocierile de la Bruxelles vor fi foarte concentrate, pe parcursul a patru zile, începând de marţi, 16 septembrie, şi până vineri, 19 septembrie.
Delegaţia FMI va fi condusă de Andrea Schaechter, cea a CE de către Istvan Szekely, iar delegaţia Băncii Mondiale de Elisabetta Capanelli, directorul de ţară pentru România şi Ungaria.
Guvernul României va fi reprezentat, potrivit programului actual, la nivel de miniştri, dar nu este exclus ca la ultimele discuţii, din 19 septembrie, să participe şi premierul Victor Ponta, au menţionat sursele.
Banca Naţională a României va fi reprezentată la nivel de conducere de către guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu şi viceguvernatorul Cristian Popa.
Negocierile din primele două zile se vor purta la nivelul staffurilor tehnice şi vor privi exclusiv execuţia bugetară de până în prezent şi cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va include şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, începând cu 1 octombrie.
Joi, 18 septembrie, vor începe discuţiile la nivel de miniştri, printra care se numără ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
În ultima zi figurează o întâlnire la nivel de conducere executivă a BNR cu misiunile complete ale FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, urmată de o discuţie amplă pe rectificarea bugetară, proiectul de buget pentru 2015, taxarea energiei (redevenţele) şi prognozele privind evoluţia încasărilor ANAF.
O altă temă importantă a ultime zile o reprezintă reforma în sectorul energetic, unde va participa ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Autorităţile române intenţionează să amâne cu doi ani calendarul de liberalizare a preţului la gazele naturale furnizate populaţiei, negociat în cadrul acordului cu FM, CE şi BM.
Premierul Ponta a declarat miercuri că raportul Ministerului Finanţelor privind sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaţionale.
„Cu siguranţă, raportul pe care îl întocmeşte Ministerul de Finanţe, cu asistenţa Băncii Mondiale, va fi discutat la următoarea vizită a delegaţiei Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţionale şi Băncii Mondiale la Bucureşti, vizită care, din câte ştiu eu, va fi în luna noiembrie”, a afirmat şeful Executivului.
Traian Băsescu: Dacă mă suspendă, voi cere PRELUNGIREA mandatului
Misiunea FMI a plecat din România la finele lunii iulie fără a-şi da acordul pe măsurile promovate de Guvern, principala discuţie vizând reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, chiar dacă fusese amânată de la 1 iulie la 1 octombrie.
Misiunea comună a arătat în acele discuţii că planurile autorităţilor sunt nerealiste, mai ales din perspectiva execuţiei bugetare de până atunci, dar şi în ceea ce priveşte bugetul pentru 2015, când trebuie realizată o nouă reducere a deficitului bugetar, de la 2,2% din PIB la 1,4% din PIB, concomitent cu creşterea cheltuielilor pentru apărare.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, declara ulterior că proiectul de buget pentru 2015 nici nu va putea fi eleborat până spre sfârşitul anului, atunci când se vor cunoaşte mai bine mai mulţi indicatori macroeconomici.
sursa: romaniatv.net