Lovitură pentru RCS-RDS! Dana Gonț pleacă de la Digi 24, după nouă ani

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
24/01/2020, 15:38
Lovitură pentru RCS-RDS! Dana Gonț pleacă de la Digi 24, după nouă ani GALERIE FOTO
Dana Gonț pleacă de la Digi 24. Sursa foto - facebook

Lovitură pentru RCS-RDS! O vedetă a postului Digi 24 a ales să plece după 9 ani de zile. Mai exact, realizatoarea emisiunii Bonton își încheie colaborarea cu stația RCS. Între timp, Dana Gonț a și confirmat înformația pentru Paginademedia.ro.

Lovitură pentru RCS-RDS!

„Nu plec aruncând cu pietre în spate, dar în ultima vreme nu m-am mai simțit sprijinită. Cred că mi-am atins toate obiectivele pe care mi le-am propus, dar țin la meserie și la felul în care arată lucrurile.

Totuși, sunt recunoscătoare pentru că plec dintr-un loc care nouă ani a susținut acest produs, unul nu foarte comercial”, a declarat vedeta.

Dana Gonț pleacă de la Digi 24, după nouă ani

Vă readucem aminte că ultimul sezon Bonton s-a încheiat în luna august a anului trecut. Atunci, Dana Gonț spunea că „din informațiile mele nu există intenția ca el să meargă mai departe”.

Emisiunea Bonton era difuzată duminica, de la ora 17:30. „Colaborarea mea cu Digi 24 se încheie astăzi. Ieri a fost ultima zi în redacție. E o decizie grea, dar la care m-am gândit de mai mult timp”, a mai adăugat realizatoarea Bonton.

Dana Gonț spune că are discuții în zona TV, dar pentru moment „nu este ceva sigur”. De asemenea, a mai adăugat că iși dorește o pauză de la televiziune.

Trebuie să știți că realizatoarea a intrat în echipa televiziunii de știri în urmă cu nouă ani, în anul 2011, atunci când stația abia se lansa. De altfel, tot atunci a și demarat proiectul Bonton.

Nu a fost singurul lucru pe care l-a făcut la Digi 24. Dana Gonț s-a mai ocupat și de campanii ale postului precum „România nebunului simț” sau „Cred în România civilizată”.

Înainte de Digi 24 a mai trecut pe la B1 TV (2000 – 2010). A debutat în televiziune la 16 ani, la postul TV Sigma (stație locală din București).

 

 

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles