Astăzi, 6 decembrie 2018, de la ora 18:15, va avea loc extragerea numerelor câștigătoare Loto 6 din 49. De menționat este faptul că sistemul prin care se efectuează tragerile la sorți s-a schimbat. ”Arhitectura noului sistem, proiectată atât din punct de vedere hardware, cât și software de câtre specialiștii Loteriei Române, presupune și noi terminale de joc precum și un nou sistem central. Sistemul loteristic SILOR este unul flexibil și va permite Loteriei Române să-și dezvolte, în viitor, portofoliul de produse și să introducă, inclusiv, vânzarea în sistemul online”, a transmis Loteria Română.
Duminică, 2 decembrie, cu ocazia ”Tragerii Speciale Loto Centenar 1918-2018” , au fost acordate de către Loteria Română premii în valoare de nu mai puțin de 19.227.090,09 lei, adică 36.804 de câștiguri. Astăzi, la categoria Noroc, se înregistrează un report de 1,3 milioane de lei, adică peste 278.000 de euro.
JOKER- 3/ 37, 36, 18, 39, 7
NOROC PLUS – 7 0 8 8 2 0
SUPER NOROC – 6 4 1 6 1 3
LOTO 5 / 40 – 21, 15, 10, 12, 31, 25
LOTO 6 / 49 – 19, 14, 7, 34, 20, 41
TRAGEREA NOROC – 5 4 4 7 4 7 6
De asemenea, un fericit câștigător la Loto 6 din 49 este un timișorean. Acesta, participând la categoria I, Tragerea Suplimentară a jocului, și-a ridicat ieri, 5 decembrie, banii. Bărbatul, în jur de 70 de ani, a avut o mână bună. Împătimit al jocurilor de noroc de peste 50 de ani, a tot încercat până a ajuns la succes. Așadar, pe 2 decembrie a aflat că este victorios din presa locală, el afirmând că a pus 6 numere care au o semnificație personală. Cu același bilet, bărbatul a mai câștigat și un premiu la categoria a IV-a la Tragerea Principală Loto 6 din 49, de o valoare de 30 de lei. De altfel, acesta este al cincilea câștig la categoria I obținut doar în acest an.
Loteria Română pune în joc, la categoria Joker, Categoria I, un premiu în valoare de aproximativ 2,6 milioane lei, adică peste 557.000 de euro. La același joc, dar la categoria a II-a, este pus în joc un câștig în valoare de peste 366.000 de lei(peste 78.600 de euro). La Noroc Plus, pentru categoria I, este reportată o sumă care ajunge până la 21.500 de lei.
Pentru cei care joacă laLoto 5/40, premiile la care speră sunt de peste 567.000 de lei (aproximativ 122.000 de euro), pentru Categoria I. La Super Noroc, tot pentru categoria I, este pus la bătaie un report de peste 174.400 de lei (peste 37.400 de euro).