Loredana Groza și-a etalat sânii buclucași în această dimineață, în emisiunea „Neața cu Răzvan și Dani” de la Antena 1. Vedeta și-a prezentat proiectele muzicale într-un mare fel, anunțând o producție cu trupa Voltaj. De altfel, în emisiune a fost prezent și solistul trupei, Călin Goia care, la fel ca Dani Oțil și Răzvan Simion, nu au putut privi în altă parte decât la bustul cântăreței.
Lory a filmat recent un videoclip cu cei de la Voltaj pentru piesa „Dependența mea”, subiect despre care a vorbit în această dimineață. De altfel, Loredana își expune decolteul generos și considerat obraznic de unii chiar și în clipul melodiei. Loredana are apariții tot mai senzuale și nu mai ține cont dacă se află la un eveniment ori e vorba despre niște poze sau filmulețe pe care le urcă pe Facebook sau Instagram.
Fosta jurată de la Vocea României s-a transformat destul de mult în ultima perioadă. Vedeta și-a îmbunătățit chipul grație operațiilor estetice, motiv pentru care absolut nimeni nu îi dă vârsta pe care o are trecută în buletin: 49 de ani. Se pare că trecerea timpului și operațiile făcute chibzuit i-au priit bine, diva anilor 80-90 reușind să se reinventeze iar și iar.
„Acum, Loredana are un ten bine hidratat. Noi facem chestia asta cu un cocktail de acid hialuronic, care oferă o hidratare foarte bună a tenului. Este evident că a apelat la această procedură. În al doilea rând, a făcut și foarte mult botox în cele trei zone standard: frunte, coada ochilui și zona dintre sprâncene. Pielea ei este în prezent perfect întinsă. Dacă vă uitați un pic și la gâtul ei, și-a întins și pielea de acolo tot prin intermediul botoxului”, susține medicul estetician Victor Topolog, scrie click.ro.