Show-ul matrimonial ”Insula Iubirii” va debuta în seara de luni, de la ora 20:00, pe Antena 1. De această dată, concurenții vor avea parte și de o surpriză pentru telespectatori, anume un honeymoon în Thailanda, alături de jumătatea lor.
În această seară vom afla noile cupluri care își vor testa iubirea, primele conflicte, dar și primele săruturi. Cel de-al cincilea sezon va avea parte și de cupluri care au relații de lungă durată, însă nu au făcut încă marele pas, dar doresc cu ardoare să afle dacă sunt predestinați jumătății lor. De asemenea, sezonul va înregistra și cea mare rapidă cădere în ispită.
Unul dintre concurenți va rămâne cu gura căscată și va face deliciul audienței când va declara cu mâna pe inimă că i-a ”picat cu tronc” o ispită în numai do ore de când a ajuns în Thailanda. Bărbatul va spune: „N-o să înțeleagă nimeni până nu ajunge aici și nu trăiește! Oricui aș spune că m-am îndrăgostit în două ore ar spune că n-am cum, că sunt prost!”.
Totodată, Insula Iubirii va avea parte și de alte premiere. Spre exemplu, întoarcerea Dianei și lui Aurel. Chiar dacă cei doi au ocupat locul de candidați sezonul trecut, în cupluri separate, de la terminarea emisiunii și-au declarat iubirea și au rămas împreună, iar acum doresc să o testeze. În cel de-al treilea sezon, controversata Diana a venit în Thailanda alături de Ben, în timp de Aurel a venit cu Alexandra. „Şi noi ne întrebam cum a început povestea noastră.
Eu eram văzută într-un anumit fel, iar el era golanul. Îmi spunea să am grijă să nu îmi cadă buzele. În timpul competiţiei Aurel m-a jignit şi nu ne-am suportat deloc. (…) Eu nu m-am înţeles bine cu nimeni şi nu eram prietenă cu niciuna. (…) Amândoi eram singuri şi ne plângeam unul la celălalt”, a declarat Diana, la scurt timp după ce s-a aflat de relația lor. Cum va evolua povestea lor de iubire vom afla diseară, de la ora 20:00, la Antena 1.
De asemenea, o surpriză pentru public o aduce și ”trupa” de ispite din acest an. Noutatea constă în faptul că în show-ul matrimonial va intra Adrian Demetrian, sau Dem, cum îi spun apropiați. Rapper cunoscut în industria muzicală din România, a avut în trecut și o colaborare cu Andreea Bălan, pentru ”Aparențe”, una dintre melodiile cântăreței.