Lia Olguța Vasilescu, atac la Klaus Iohannis și guvernul Ludovic Orban, pe tema pensiilor: „Ministra BauBau nu înțelege nimic!”

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
05/12/2019, 19:56
Lia Olguța Vasilescu, atac la Klaus Iohannis și guvernul Ludovic Orban, pe tema pensiilor: „Ministra BauBau nu înțelege nimic!”
Lia Olguța Vasilescu, atac la Klaus Iohannis pe subiectul pensiilor *foto: hepta.ro

Lia Olguța Vasilescu a avut un nou atac la adresa guvernului Ludovic Orban, după ultimele declarații ale premierului Ludovic Orban și președintelui Klaus Iohannis cu privire la legea pensiilor.

Totul a pornit după ce Orban a declarat că Guvernul va crea, în 2020, echipe de specialiști care vor face o analiză asupra sistemului de pensii din România, pentru o lege a pensiilor „mai bună”.

Lia Olguța Vasilescu atac la adresa lui Iohannis și a guvernului după ultimele declarații privind pensiile

Ludovic Orban s-a arătat nemulțumit de legea pensiilor și a anunțat că urmează să aducă modificări: „Uitați-vă în programul de guvernare. Anul viitor vom crea echipe largi de lucru care vor include specialiști.

Vom include reprezentanți din partea organizațiilor pensionarilor, oameni care au expertiză în domeniu pentru a face o analiză extrem de serioasă asupra sistemului de pensii din România, pentru a sesiza disfuncționalitățile, inechitățile. Vom lucra pentru a scoate o lege mai bună a pensiilor”, a afirmat premierul, potrivit Mediafax.

Și președintele Klaus Iohannis a comentat joi cele spuse de Ludovic Orban  „Cred că o nouă Lege a pensiilor ar fi utilă, în condiţiile în care foarte mulţi pensionari şi conducători de instituţii publice semnalează inegalităţi şi inechităţi în actuala lege a pensiilor. Asta e o chestiune însă care nu se rezolvă nici într-o lună, nici în două. Sunt convins că Guvernul Orban va face o analiză serioasă, atentă a chestiunilor şi în măsura în care va fi nevoie de o nouă lege se va discuta la momentul potrivit”, a afirmat şeful statului.

Replica Olguței Vasilescu pentru Iohannis și Orban

Lia Olguţa Vasilescu a reacționat imediat după cele spuse de președinte, cu un atac la adresa actualului ministru al Muncii, Violeta Alexandru: A iesit si Klaus Iohannis să se plângă că trebuie o nouă lege a pensiilor, fiindcă a noastra nu corectează inechităţile… El spune, de fapt, ce i-a spus ministra Baubau care, de regulă, nu înţelege nimic din acel minister!”

Vasilescu susține că noua lege a pensiilor este una foarte bună: „Reiau: nouă lege a pensiilor corectează inechitățile din sistem, dar pentru asta TREBUIESC RECALCULATE TOATE PENSIILE. Termenul pentru recalcularea a peste 5 milioane de pensii este anul 2021, când se intră pe noua formulă de calcul care se cheamă VPR (valoare punct referință).

Nu le trebuie altă lege, trebuie să o aplice pe asta, care nu a intrat în vigoare decât cu creșterea punctului de pensie în 2019 și ar trebui ca și în 2020 să crească punctul la 1775 lei. Eu le-am și desenat mai jos cum e cu aplicarea fiindcă am vaga bănuială că oamenii nu pricep decât așa!”, a scris Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×